Carte

Știai că British Library păstrează manuscrisul „Beowulf”, unul dintre cele mai vechi poeme în engleza veche, care a scăpat ca prin minune dintr-un incendiu în anul 1731, deși marginile paginilor au rămas pârjolite?

Știai că la British Library se află și „Codex Sinaiticus” (o parte din el) și două dintre cele patru exemplare originale ale Magnei Carta din 1215?

Știai că Biblioteca Congresului din Washington este cea mai mare bibliotecă din lume după numărul de piese, cu peste 170 de milioane de articole și rafturi însumând sute de kilometri?

Știai că Biblioteca Congresului a renăscut dintr-un nucleu personal? După ce colecția inițială a ars în războiul din 1814, fostul președinte Thomas Jefferson și-a vândut biblioteca personală de câteva mii de volume pentru a o reface.

Știai că Biblioteca Congresului deține una dintre puținele Biblii Gutenberg complete tipărite pe pergament rămase în lume, considerată una dintre cele mai frumoase cărți tipărite vreodată?

Știai că Bibliothèque nationale de France își are rădăcinile în biblioteca regilor Franței și că, încă din secolul al XVI-lea, un edict cerea ca un exemplar din fiecare carte tipărită în regat să fie depus la bibliotecă?

Știai că Bibliothèque nationale de France păstrează două Biblii Gutenberg și numeroase manuscrise medievale iluminate, cu miniaturi pictate în aur și culori vii de mâna călugărilor?

Știai că Biblioteca Academiei Române, întemeiată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, este cea mai însemnată bibliotecă de patrimoniu a țării și păstrează manuscrisele originale ale lui Mihai Eminescu?

Știai că manuscrisele lui Eminescu, aflate la Biblioteca Academiei Române, cuprind mii de pagini cu poezii, însemnări și schițe? Ele au fost înscrise în Registrul „Memoria Lumii” al UNESCO ca patrimoniu de valoare universală.

Știai că Bogdan Petriceicu Hasdeu, cărturarul român, era stăpânul unei biblioteci personale uriașe și cunoștea zeci de limbi? După moartea fiicei sale, Iulia, el a ridicat la Câmpina un castel neobișnuit, gândit ca lăcaș de amintire și de studiu.

Știai că, în bibliotecile mănăstirești vechi, camera unde călugării copiau cărțile se numea „scriptorium”? Acolo, în tăcere și la lumina zilei, se scriau cu grijă manuscrisele care aveau să dăinuie veacuri.

Știai că multe cuvinte și forme de literatură antică ne-au ajuns doar pentru că au fost copiate din nou și din nou în mănăstiri? Fără mâna răbdătoare a copiștilor, o mare parte din înțelepciunea lumii vechi s-ar fi pierdut pentru totdeauna.

Știai că biblioteca mănăstirii Admont din Austria are una dintre cele mai frumoase săli monahale baroce din lume, cu tavane pictate și rafturi aurite, gândită ca o adevărată „minune a cunoașterii” spre slava lui Dumnezeu?

Știai că soția lui Tolstoi, Sofia, ar fi transcris de mână manuscrisul romanului „Război și pace” de mai multe ori, descifrând scrisul mărunt și corecturile numeroase ale soțului ei? Se spune adesea că l-ar fi copiat de șapte ori, deși numărul exact rămâne o legendă familială transmisă din generație în generație.

Știai că Dostoievski a scris romanul „Jucătorul” contra cronometru, sub presiunea unui contract abuziv? Un editor îi ceruse o carte nouă până la o dată fixă, altfel ar fi pierdut drepturile asupra operelor sale pe nouă ani. Ca să reușească, a angajat o stenografă, Anna Snitkina, pe care avea s-o ia mai apoi de soție.

Știai că Charles Dickens își publica romanele în foileton, câte un episod pe lună? Fiindcă cititorii așteptau cu sufletul la gură fiecare număr, se povestește că mulțimi întregi așteptau în port sosirea vapoarelor din Anglia ca să afle deznodământul „Prăvăliei de antichități”, strigând spre marinari să întrebe dacă micuța Nell mai trăiește.

Știai că Honoré de Balzac bea cantități uriașe de cafea ca să poată scrie nopți în șir? Se spune că înghițea până la câteva zeci de cești pe zi, iar când nu-l mai ținea nici cafeaua băută, ar fi mestecat direct boabe măcinate pe stomacul gol, pentru un plus de energie.

Știai că Victor Hugo, ca să nu mai fie tentat să iasă din casă și să termine „Cocoșatul de la Notre-Dame” la timp, s-ar fi închis în cameră și și-ar fi dat hainele slujitorului, rămânând doar într-un halat mare? Fără veșminte de ieșit în lume, n-a mai avut încotro decât să scrie.

Știai că Franz Kafka i-a cerut prietenului său Max Brod să-i ardă după moarte toate manuscrisele, nepublicate și nearse? Brod a refuzat să-i îndeplinească dorința și le-a dat la tipar. Așa au ajuns la noi „Procesul”, „Castelul” și „America” — cărți pe care lumea nu le-ar fi cunoscut niciodată dacă voința autorului ar fi fost respectată.

Știai că Gabriel García Márquez nu avea bani să trimită prin poștă tot manuscrisul romanului „Un veac de singurătate” editurii din Buenos Aires? Se spune că a expediat mai întâi doar o parte din pachet, fiindcă atât și-a putut permite, restul urmând să-l trimită după ce a făcut rost de bani.

Știai că despre viața lui William Shakespeare se știu atât de puține lucruri sigure, încât anii dintre botezul copiilor săi și apariția lui la Londra ca dramaturg sunt numiți de cercetători „anii pierduți”? Din această tăcere s-au născut nenumărate teorii despre cine a fost cu adevărat autorul pieselor.

Știai că Goethe a lucrat la „Faust” aproape toată viața, vreme de circa șaizeci de ani? A început prima variantă în tinerețe și a încheiat partea a doua abia cu puțin înainte de moarte, la peste optzeci de ani — o carte crescută odată cu autorul ei.

Știai că Jules Verne, deși a scris despre submarine, călătorii pe Lună și ocolul Pământului, călătorea el însuși destul de puțin în tinerețe și se documenta mai ales din cărți, hărți și reviste științifice? Multe dintre invențiile pe care le-a imaginat aveau să devină realitate abia peste zeci de ani.

Știai că J.R.R. Tolkien a inventat mai întâi limbile elfice și abia apoi a creat lumea Pământului de Mijloc pentru ca acele limbi să aibă cine să le vorbească? Fiind filolog de meserie, spunea că poveștile s-au născut din dorința de a da o istorie și un popor limbilor pe care le plăsmuise.

Știai că Tolkien a scris prima propoziție din „Hobbitul” pe o foaie de examen lăsată albă de un student? Corectând lucrări plictisitoare, i-ar fi venit deodată în minte rândul: „Într-o vizuină din pământ trăia un hobbit” — fără să știe încă el însuși ce este un hobbit.

Știai că Agatha Christie este autoarea de ficțiune cea mai vândută din toate timpurile, cărțile ei fiind traduse în peste o sută de limbi și tipărite în miliarde de exemplare? Doar Biblia și operele lui Shakespeare o întrec la număr de tiraje în întreaga istorie a tiparului.

Știai că, în anul 1926, Agatha Christie a dispărut fără urmă timp de unsprezece zile, declanșând o vânătoare pe toată Anglia? A fost găsită într-un hotel, cazată sub un alt nume, iar dispariția ei a rămas până azi una dintre cele mai celebre enigme reale, potrivite parcă unui roman polițist.

Știai că Ernest Hemingway scria de multe ori stând în picioare, la o mașină de scris așezată la înălțimea potrivită, și că își număra cuvintele în fiecare zi? Credea în fraze scurte și limpezi și spunea că un scriitor bun taie din text tot ce e de prisos, ca și cum povestea ar fi un aisberg din care se vede doar vârful.

Știai că se povestește despre Hemingway o istorioară în șase cuvinte, considerată cea mai scurtă poveste care stârnește lacrimi? Legenda spune că ar fi câștigat un pariu scriind doar atât: „De vânzare: pantofiori de copil, nepurtați.” Atribuirea către Hemingway este însă neconfirmată.

Știai că Jane Austen și-a publicat toate romanele în timpul vieții fără să-și treacă numele pe copertă? „Mândrie și prejudecată” și celelalte au apărut semnate doar „De o Doamnă”, iar cititorii nu au aflat cine era autoarea decât după moartea ei, când fratele său i-a dezvăluit numele.