Știai că trecerea de la sul la codex — adică la cartea cu foi legate, pe care o deschidem și o răsfoim — a fost o adevărată revoluție? Creștinii timpurii au îmbrățișat de timpuriu codexul, mai lesne de răsfoit pentru a găsi un anume pasaj.
Știai că un codex avea un mare avantaj față de sul: puteai scrie pe amândouă fețele filei, puteai ajunge repede la orice pagină și îl puteai ține comod într-o singură mână?
Știai că, în mănăstirile Evului Mediu, cărțile se copiau de mână într-o încăpere anume numită „scriptorium”? Acolo, în tăcere, călugării copiști migăleau uneori luni și ani întregi la o singură carte.
Știai că munca de copist era socotită o rugăciune și o nevoință? Un vechi îndemn spunea că, scriind cuvintele sfinte, călugărul „propovăduia cu mâna” chiar și atunci când buzele tăceau.
Știai că la sfârșitul unei cărți copiate scribii lăsau adesea câte o însemnare, numită „colofon”, în care își cereau iertare pentru greșeli, se plângeau de frigul din scriptorium ori mulțumeau lui Dumnezeu că au ajuns la capăt?
Știai că manuscrisele iluminate se numesc așa de la latinescul „illuminare”, „a lumina”? Paginile erau „luminate” cu aur adevărat și culori strălucitoare, astfel încât cartea părea că licărește la lumina lumânării.
Știai că micile picturi din vechile manuscrise se numesc „miniaturi”, dar cuvântul nu vine de la „mic”? El vine de la „minium”, un pigment roșu-portocaliu cu care se picta și se sublinia în cărți.
Știai că literele mari, împodobite, de la începutul capitolelor — inițialele — erau uneori atât de bogat pictate încât înăuntrul lor se ascundeau chipuri, animale și frunzișuri întregi, ca o mică fereastră spre altă lume?
Știai că penele de scris se făceau adesea din pene mari de gâscă? Tija goală a penei era tăiată oblic și crestată la vârf, ca să rețină cerneala și s-o lase pe hârtie într-un fir subțire și curgător.
Știai că o peniță de pană se tocea repede și trebuia mereu retăiată cu un cuțitaș? De aici vine și numele englezescului „penknife” — cuțitașul de buzunar era, la origine, unealta cu care își reparau scribii penele.
Știai că una dintre cele mai trainice cerneli medievale, cerneala „fero-galică”, se făcea din gogoși de ristic (excrescențe de pe stejar) amestecate cu sulfat de fier? Ea mușca ușor în pergament și de aceea a rezistat veacuri întregi.
Știai că pergamentul era atât de scump încât uneori un text vechi era răzuit sau spălat, iar deasupra se scria altul nou? O astfel de filă refolosită se numește „palimpsest”, de la grecescul „a răzui din nou”.
Știai că, în palimpseste, scrisul șters nu piere cu totul? Sub textul nou stăruie umbra celui vechi, iar cercetătorii de azi, cu lumini speciale, izbutesc uneori să citească pagini pierdute de peste o mie de ani.
Știai că Biblioteca din Alexandria, întemeiată în Egiptul antic, visa să adune toate cărțile lumii? Se spune că vasele care ajungeau în port erau cercetate, iar sulurile găsite la bord erau copiate pentru bibliotecă.
Știai că nimeni nu știe cu adevărat câte suluri adăpostea Biblioteca din Alexandria? Cifrele lăsate de cei vechi merg de la zeci de mii la câteva sute de mii, iar declinul ei nu s-a datorat unui singur foc, ci mai multor nenorociri de-a lungul veacurilor.
Știai că aproape toate alfabetele din Europa se trag dintr-o singură rădăcină? Alfabetul fenician, alcătuit numai din consoane, a dat naștere, prin negustori și călători, atât alfabetului grec, cât și celui latin pe care îl folosim azi.
Știai că grecii au adus o schimbare uriașă preluând alfabetul fenician? Ei au folosit unele semne pentru a nota, pentru întâia oară, și vocalele — pas fără de care scrisul nostru de astăzi n-ar fi cu putință.
Știai că alfabetul chirilic, folosit și în vechile cărți românești, poartă numele Sfântului Chiril, care, împreună cu fratele său Metodie, a lucrat în veacul al IX-lea la scrierea limbilor slave?
Știai că, mai vechi decât chirilica, a fost alfabetul glagolitic — cel dintâi alfabet slav — cu litere rotunjite și împletite ca niște desene? El a fost întocmit pentru a se putea tălmăci cărțile sfinte pe înțelesul popoarelor slave.
Știai că Johannes Gutenberg nu a inventat scrisul tipărit din nimic? Ideea lui de geniu, în jurul anului 1450 la Mainz, a fost tiparul cu litere metalice mobile: fiecare literă turnată separat putea fi reașezată la nesfârșit pentru pagini noi.
Știai că adevărata invenție a lui Gutenberg a fost matrița de turnat litere? Cu ajutorul ei putea produce rapid mii de caractere identice dintr-un aliaj de plumb, staniu și antimoniu, care se topea ușor și se răcea repede.
Știai că Gutenberg s-a inspirat din presele de struguri și de ulei ale vremii? Presa lui de tipar apăsa uniform hârtia peste literele înmuiate în cerneală, la fel cum teascul storcea rodul viței de vie.
Știai că Biblia lui Gutenberg se numește și „Biblia cu 42 de rânduri”? Numele vine de la cele 42 de rânduri tipărite pe fiecare coloană, iar din cele circa 180 de exemplare tipărite prin 1455 se mai păstrează astăzi câteva zeci.
Știai că Gutenberg a rămas fără invenția lui? Un proces pierdut cu finanțatorul său, Johann Fust, i-a luat atelierul și tiparnițele, iar celebrul tipograf a murit fără să se fi îmbogățit din munca sa.
Știai că se numesc „incunabule” cărțile tipărite în primii ani ai tiparului, până în anul 1500? Cuvântul vine din latinescul „incunabula”, care înseamnă „leagăn” ori „scutece” — adică zorii, pruncia tiparului.
Știai că primele cărți tipărite imitau cu grijă manuscrisele scrise de mână? Tipografii lăsau spații goale pentru ca artiștii să deseneze mai apoi, cu mâna, inițialele înflorate și ornamentele colorate.
Știai că tiparnița s-a răspândit uluitor de repede în Europa? La numai câteva decenii de la Gutenberg existau ateliere tipografice în peste 200 de orașe, iar milioane de cărți circulau acolo unde înainte fuseseră doar rare manuscrise.
Știai că tiparul cu litere mobile a apărut în China cu vreo patru veacuri înaintea lui Gutenberg? Meșterul Bi Sheng a creat, în jurul anului 1040, caractere mobile din lut ars, în vremea dinastiei Song.
Știai că litera mobilă din lut a chinezilor era greu de folosit pentru scrierea lor? Mia de semne diferite ale limbii chineze făceau metoda anevoioasă, așa că vechea xilogravură — tiparul de pe plăci de lemn — a rămas multă vreme mai la îndemână.
Știai că cea mai veche carte tipărită cu litere metalice mobile care s-a păstrat este coreeană? Este culegerea budistă „Jikji”, tipărită în anul 1377, cu 78 de ani înaintea Bibliei lui Gutenberg.