Călătorii

Marea Barieră de Corali, întinsă de-a lungul coastei Queensland, e o grădină vie sub valuri, cu corali de toate culorile și pești ca niște giuvaeruri înotătoare. E cea mai mare structură făcută de ființe vii de pe pământ și o minune care cere ocrotire.

Tasmania, insula de la marginea de sud a Australiei, păstrează păduri bătrâne, plaje pustii și un aer curat, venit parcă de la capătul lumii. Cine rătăcește prin munții ei simte cum liniștea sălbatică vindecă graba orașelor.

Insulele Fiji, risipite ca niște mărgele în albastrul Pacificului de sud, întâmpină călătorul cu ape calde, palmieri și zâmbetul cald al localnicilor. Aici timpul se măsoară în valuri, iar ospitalitatea are gustul unei nuci de cocos proaspete.

Bora Bora, cu laguna ei de un turcoaz nemaivăzut și muntele Otemanu adormit în mijloc, pare visul unui pictor. Bungalourile pe piloni deasupra apei limpezi fac din acest colț al Polineziei un loc unde liniștea se contopește cu frumusețea.

Insula Paștelui, singuratică în imensitatea Pacificului, își păzește tainele prin statuile moai cu chipuri grave, cioplite din piatră vulcanică de un popor de demult. Să stai în fața lor înseamnă să atingi cu privirea o istorie tăcută și adâncă.

Hawaii, arhipelagul de foc și flori din mijlocul Pacificului, adună vulcani fumegânzi, cascade ascunse în junglă și plaje unde valul e neîntrerupt. Pe Insula Mare poți privi cum lava naște pământ nou, o priveliște care îți amintește cât de tânără e mereu lumea.

Insula Komodo, în estul Indoneziei, e împărăția dragonilor de Komodo, cei mai mari șopârloi ai lumii, și a unei plaje cu nisip rozaliu, rară pe pământ. Sub apele ei se ascunde o lume marină de o bogăție amețitoare.

Azorele, arhipelagul portughez pierdut în mijlocul Atlanticului, adună lacuri în cratere de vulcan, hortensii albastre de-a lungul drumurilor și dealuri de un verde nesfârșit. Insula São Miguel, cu lacul Sete Cidades, pare un colț de rai uitat pe ape.

Santorini, în Marea Egee, își revarsă casele albe cu cupole albastre pe marginea unei caldere vulcanice scufundate în mare. Apusurile din Oia, când soarele coboară în valuri de aur, sunt printre cele mai frumoase pe care ochiul le poate cuprinde.

Capri, insula din golful Napoli, ascunde Grota Albastră, unde lumina soarelui, filtrată prin apă, aprinde peștera într-un albastru nepământean. Cu falezele ei, cu grădinile parfumate și cu farmecul mediteranean, a fermecat călători și poeți de veacuri.

Kauai, cea mai verde dintre insulele Hawaii, ascunde canionul Waimea, roșu ca focul, și coasta Nā Pali, cu creste ascuțite care cad drept în ocean. Numită „insula grădină”, te învăluie într-o vegetație luxuriantă și o liniște plină de viață.

Insula de Nord a Noii Zeelande, la Rotorua, îți arată pământul viu: gheizere care șuieră, băltoace de nămol clocotind și izvoare fierbinți cu aburi. Aici cultura maori păstrează cântece și povești vechi, iar natura pare încă la începutul facerii.

Insulele Cook, împrăștiate în Pacificul de sud, întâmpină rarii călători cu lagune de un turcoaz nemaipomenit, cum e cea de la Aitutaki, și cu un ritm de viață blând, neatins de graba lumii. E un colț unde ospitalitatea polineziană se simte în fiecare zâmbet.

La Ierusalim, sub cupola cea veche, se află Sfântul Mormânt — locul unde credincioșii din toată lumea îngenunche în tăcere, aducând cu ei lacrimi și nădejde. Aici piatra rece a păstrat cea mai luminoasă taină a creștinătății, iar candelele ard neîncetat, de veacuri.

La Betleem, în Biserica Nașterii, o steluță de argint însemnează locul unde S-a născut Pruncul. Pelerinii se apleacă mult ca să treacă prin ușa scundă a smereniei și sărută pământul unde a început povestea blândă a lumii.

Muntele Athos, grădina Maicii Domnului, se ridică deasupra mării ca o rugăciune neîntreruptă. Aici, în cele douăzeci de mănăstiri, călugării veghează de peste o mie de ani, iar tăcerea are gustul veșniciei.

La Meteora, mănăstirile stau cocoțate pe stânci uriașe, parcă suspendate între cer și pământ. Urcând treptele săpate în piatră, pelerinul simte cum lumea rămâne jos, iar sufletul se apropie de lumina de sus.

La poalele Muntelui Sinai veghează mănăstirea Sfânta Ecaterina, cea mai veche mănăstire creștină locuită neîntrerupt. Aici crește, se spune, rugul aprins de care s-a apropiat Moise, iar deșertul din jur păstrează liniștea marilor întâlniri cu Dumnezeu.

Muntele Sinai însuși, unde Moise a primit tablele Legii, se înalță auster spre cer. Pelerinii urcă noaptea, cu felinare, ca să întâmpine răsăritul din vârf — o clipă în care întreg pustiul pare că se roagă odată cu ei.

La Roma, Bazilica Sfântul Petru din Vatican își deschide brațele coloanelor ca o îmbrățișare pentru toți credincioșii lumii. Sub cupola lui Michelangelo, deasupra mormântului apostolului, inima se umple de măreție și de blândă smerenie.

Drumul Sfântului Iacob, către Santiago de Compostela, este cărarea pe care pași nenumărați au bătătorit-o de secole. Pelerinul merge zile în șir, cu scoica la piept, învățând că însuși drumul, cu oboseala și cu bucuria lui, este rugăciune.

La Lourdes, lângă grota unde Fecioara s-a arătat unei copile, izvorăște apa la care vin bolnavi și nădăjduitori din toată lumea. Seara, mii de lumânări coboară pe alei ca un râu de lumină, purtând rugăciuni în șoaptă.

La Assisi, pe colinele Umbriei, odihnește Sfântul Francisc, cel care vorbea cu păsările și numea soarele frate. Orașul de piatră trandafirie păstrează pacea lui blândă, iar bazilica cu frescele lui Giotto respiră aceeași iubire pentru toate făpturile.

La Istanbul, Sfânta Sofia și-a purtat peste veacuri cupola ca un cer coborât peste oameni. Ridicată ca cea mai mare biserică a creștinătății, ea a văzut împărați și rugăciuni fără număr, iar mozaicurile ei aurii încă strălucesc în semiîntuneric.

La Kiev, Lavra Peșterilor își ascunde sub pământ galeriile în care odihnesc moaștele cuvioșilor de demult. Pelerinul coboară cu lumânarea în mână prin coridoarele înguste, simțind cum liniștea sfântă îl învăluie ca o mantie.

În Bucovina, mănăstirile Voroneț, Sucevița și Moldovița își poartă pereții zugrăviți pe dinafară, ca niște ceasloave deschise sub cerul liber. Albastrul de Voroneț și scenele sfinte au vorbit veacuri de-a rândul, cu blândețe, sufletului simplu al oamenilor.

La Athos, schitul românesc Prodromu ține aprinsă candela neamului nostru în grădina Maicii Domnului. Aici, călugării de la noi se roagă în graiul de acasă, iar icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului îi mângâie pe pelerinii veniți de departe.

Mont Saint-Michel se ridică din nisipurile și apele Normandiei ca o mănăstire crescută dintr-o stâncă. Când marea urcă și înconjoară muntele, abația pare o corabie de piatră îndreptată spre cer, purtând rugăciunea celor ce urcă spre vârful ei.

Catedrala din Chartres își înalță turnurile peste câmpiile Franței, iar vitraliile ei albastre coboară lumina cerului în culori. Pe pardoseală, labirintul cioplit în piatră a fost cale de pelerinaj pentru cei ce nu puteau ajunge la Ierusalim.

La Köln, catedrala gotică se înalță semeață deasupra Rinului, cu turnurile ei ca niște mâini împreunate. Înăuntru odihnesc, se spune, moaștele celor trei magi, iar pelerinii au venit veacuri de-a rândul să se închine sub bolțile ei uriașe.