Artă

Știai că albumul „Kind of Blue” al lui Miles Davis, lansat în 1959, este considerat unul dintre cele mai influente albume de jazz din toate timpurile? El este și unul dintre cele mai bine vândute albume de jazz din istorie.

Știai că John Coltrane, unul dintre cei mai mari saxofoniști ai jazzului, a dus improvizația la noi înălțimi spirituale? Albumul său „A Love Supreme” din 1965 este considerat o adevărată rugăciune muzicală.

Știai că saxofonul, inventat de belgianul Adolphe Sax în jurul anului 1840, a devenit unul dintre instrumentele emblematice ale jazzului? Sunetul său cald și expresiv se potrivește perfect cu spiritul improvizației.

Știai că Frank Sinatra, supranumit „The Voice” (Vocea), a fost unul dintre cei mai celebri interpreți ai secolului XX? Cu stilul său elegant, el a transformat multe cântece în adevărate clasice.

Știai că multe piese cântate de Frank Sinatra, Ella Fitzgerald și alți mari interpreți fac parte din „Great American Songbook”? Acestea sunt melodiile clasice numite „standarde”, pe care generații de muzicieni de jazz le-au reinterpretat mereu.

Știai că „standardele” de jazz sunt piese atât de îndrăgite încât devin parte a repertoriului comun al muzicienilor? Melodii precum „Summertime” sau „Autumn Leaves” au fost înregistrate în sute de variante diferite de-a lungul anilor.

Știai că muzica soul și gospel-ul se numără printre rădăcinile spirituale ale jazzului și blues-ului? Gospel-ul, născut în bisericile afro-americane, a adus în muzică o căldură și o forță emoțională care se simt și astăzi.

Știai că pianul modern are, de obicei, 88 de clape: 52 albe și 36 negre, acoperind puțin peste șapte octave?

Știai că numele întreg al pianului este „pianoforte”, cuvânt italian care înseamnă „încet-tare”, pentru că, spre deosebire de clavecin, el poate cânta atât încet, cât și puternic, după cât de apăsat lovești clapa?

Știai că pianul a fost inventat în jurul anului 1700 de italianul Bartolomeo Cristofori, constructor de clavecine la curtea familiei Medici din Florența?

Știai că, atunci când apeși o clapă de pian, o ciocănel îmbrăcat în pâslă lovește coarda, iar apoi cade înapoi ca să lase coarda să vibreze liber și să sune?

Știai că un pian are, în total, peste 200 de coarde de oțel, iar tensiunea lor însumată poate depăși 18 tone, susținută de un cadru masiv de fontă?

Știai că pianul cu coadă mare, „grand piano”, este așezat orizontal tocmai pentru ca ciocănelele să cadă înapoi datorită propriei greutăți, ceea ce îngăduie note repetate mai rapid?

Știai că cel mai mare pian de concert, „concert grand”, poate depăși 2,7 metri lungime, în timp ce pianina obișnuită („upright”) stă în picioare, cu coardele întinse vertical, ca să ocupe mai puțin loc?

Știai că pianele Steinway & Sons, fondate la New York în 1853, sunt lucrate parte cu mâna și pot cere aproape un an de muncă pentru un singur instrument de concert?

Știai că cele trei pedale ale pianului au roluri diferite: cea din dreapta prelungește sunetul, cea din stânga îl face mai dulce și mai slab, iar cea din mijloc, la unele piane, susține doar anumite note?

Știai că clavecinul, strămoșul pianului, nu lovește coardele, ci le ciupește cu niște pene mici, motiv pentru care sună mereu cu aceeași tărie, oricât de tare ai apăsa clapa?

Știai că unele clavecine au două claviaturi (manuale) suprapuse, care pot fi cuplate ca să sune împreună, dând un ton mai bogat și mai plin?

Știai că clavicordul era atât de blând și de slab la sunet încât se folosea mai ales pentru exercițiu și cânt acasă, fiind aproape neauzit într-o sală mare?

Știai că clavicordul este singurul instrument vechi cu claviatură la care puteai schimba puțin tăria și chiar „vibra” o notă, apăsând mai mult sau mai puțin pe clapă?

Știai că orga este socotită cel mai mare instrument muzical din lume, unele orgi de catedrală având mii de tuburi, de la câțiva centimetri la peste zece metri lungime?

Știai că orga scoate sunetul prin aer suflat prin tuburi, iar odinioară acest aer era pompat de oameni care apăsau foalele, până când au apărut suflantele electrice?

Știai că organistul cântă nu doar cu mâinile, pe mai multe claviaturi, ci și cu picioarele, pe o claviatură specială numită pedalier, care dă notele cele mai grave?

Știai că armoniul, un instrument de salon din secolul al XIX-lea, produce sunetul cu ajutorul unor limbi metalice puse în vibrație de aerul pompat cu pedalele de la picioare?

Știai că celesta arată ca un pian mic, dar ciocănelele ei lovesc niște plăcuțe de metal, dând un sunet cristalin, ca de clopoței, folosit de Ceaikovski în „Dansul Zânei Zaharicalelor”?

Știai că toba mare a bateriei se cântă cu piciorul, printr-o pedală cu ciocan, în timp ce mâinile lovesc celelalte tobe și talgere?

Știai că timpanele, acele tobe mari în formă de cazan, sunt printre puținele tobe care pot cânta note precise, iar înălțimea sunetului se schimbă cu o pedală care întinde sau slăbește pielea?

Știai că la xilofon plăcuțele care sună sunt de lemn, iar la marimbă tot din lemn, dar mai mari și mai groase, ceea ce dă marimbei un ton mai cald și mai adânc?

Știai că sub plăcuțele marimbei și ale vibrafonului atârnă tuburi rezonatoare care întăresc și prelungesc sunetul, ca niște mici cutii de rezonanță?

Știai că vibrafonul are plăcuțe de metal și un mic motor care rotește niște clapete în tuburi, dând acel sunet tremurat, vibrat, de la care i se trage și numele?