Artă

Știai că dansul de step, numit în engleză tap, își face muzica singur? Pantofii au plăcuțe metalice la vârf și la toc, iar dansatorul devine în același timp și instrumentist, bătând ritmul cu picioarele pe podea.

Știai că dansul irlandez este renumit pentru trunchiul drept și brațele ținute nemișcate pe lângă corp, în timp ce picioarele se mișcă cu o viteză uimitoare? Spectacolul „Riverdance”, lansat în 1994, a făcut cunoscut acest stil în întreaga lume.

Știai că polca, dansul vioi și săltăreț, s-a născut în Boemia (astăzi în Cehia) pe la 1830 și a cucerit rapid saloanele Europei? Numele îi este legat de o adevărată „polcamanie”, moda care i-a înnebunit pe dansatorii vremii.

Știai că mazurca este un dans de origine poloneză, cu un ritim vioi în trei timpi și accente neașteptate? Compozitorul Frédéric Chopin a scris zeci de mazurci pentru pian, transformând dansul popular al patriei sale în muzică de concert.

Știai că menuetul a fost dansul preferat al curților regale europene în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea? Era un dans elegant și măsurat, cu reverențe și pași mici, iar numele său vine din franțuzescul „menu”, adică mărunt.

Știai că Isadora Duncan, considerată una dintre pionierele dansului modern, a renunțat la pantofii de balet și dansa desculță? Inspirată de arta Greciei antice, ea dansa în tunici lejere, căutând mișcarea liberă și naturală a corpului.

Știai că în dansul clasic indian kathak povestirea se face cu tot corpul, mai ales prin gesturile mâinilor și expresia feței? Dansatorii poartă clopoței la glezne, numiți ghungroo, cu care marchează ritmuri complexe direct din pași.

Știai că teatrul-dans japonez kabuki, apărut la începutul secolului al XVII-lea, a fost la origine interpretat de femei? Mai târziu, toate rolurile, inclusiv cele feminine, au ajuns să fie jucate de bărbați, tradiție păstrată până astăzi.

Știai că cuvântul „coregrafie” înseamna la origine „scrierea dansului”? El vine din grecescul „choros” (dans) și „graphein” (a scrie) și desemna la început notarea pașilor pe hârtie, nu doar arta de a compune dansuri.

Știai că baletul s-a născut la curțile Italiei Renașterii și s-a dezvoltat în Franța? Regele Ludovic al XIV-lea, el însuși un dansator pasionat, a înființat în 1661 Academia Regală de Dans, primul așezământ de acest fel din lume.

Știai că mulți dintre termenii de balet folosiți în lumea întreagă sunt în limba franceză? Cuvinte precum plié, pirouette sau arabesque au rămas neschimbate încă din vremea când Franța era centrul acestei arte.

Știai că valsul vienez adevărat se dansează atât de repede încât perechile par să se învârtă necontenit pe ringul de dans? Ritmul său alert, mai iute decât al altor valsuri, cere echilibru și antrenament pentru a nu ameți.

Știai că spectacolele de balet povestesc adesea o poveste întreagă fără niciun cuvânt rostit? În baletul clasic narativ, sentimentele și acțiunea sunt transmise doar prin mișcare, muzică și pantomimă, un limbaj înțeles în toate țările.

Știai că mulți oameni de știință cred că dansul este una dintre cele mai vechi forme de exprimare umană? Picturi rupestre străvechi înfățișează siluete care par să danseze, semn că oamenii dansau cu mii de ani înaintea scrisului.

Știai că într-un cor mixt clasic vocile se împart în patru mari registre — sopran și alt pentru voci înalte și joase de femei, tenor și bas pentru cele de bărbați? Din inițialele lor s-a născut prescurtarea „SATB”, scrisă pe partituri de secole.

Știai că expresia „a cappella” înseamnă în italiană „ca la capelă”? Ea numește cântul fără niciun instrument, doar cu voci, așa cum răsuna odinioară muzica în capelele bisericilor, unde glasul omenesc era socotit cel mai curat dintre instrumente.

Știai că vocea umană este considerată cel mai vechi instrument muzical de pe pământ? Înainte de orice fluier sau strună, omul a cântat cu propriul glas, iar corul nu este altceva decât mai multe astfel de „instrumente” vii, țesute laolaltă.

Știai că gospelul și spiritualele s-au născut din cântecele comunităților afro-americane, în care credința și nădejdea se revărsau în glas? Aceste cântări, pornite din suferință, au ajuns între cele mai luminoase și înălțătoare forme ale muzicii corale.

Știai că madrigalul era un cântec pe mai multe voci, adesea despre dragoste și natură, cântat în saloanele Renașterii fără acompaniament? Fiecare voce își avea melodia ei, iar împreună se împleteau ca firele unei broderii sonore.

Știai că mai toate popoarele lumii au cântecul lor de leagăn? Aceste melodii blânde, șoptite deasupra pruncilor, sunt printre cele mai vechi cântece transmise din glas în glas, iar leagănul rămâne poate cea dintâi sală de concert a fiecărui om.

Știai că yodelul, acel cânt din munții Alpi cu treceri rapide între glasul plin și falset, era la început un mod de a striga de pe un versant pe altul? Ciobanii își chemau astfel turmele și își vorbeau peste văi, iar strigătul a devenit cântec.

Știai că un canon este un cântec în care vocile intră pe rând, cântând aceeași melodie, dar decalate în timp? Un exemplu cunoscut tuturor este „Frère Jacques”, unde fiecare grup pornește mai târziu, iar melodia se prinde singură în horă.

Știai că fuga este ca un canon mai savant, în care o temă muzicală este preluată și urmărită de fiecare voce, ca într-o „fugă” sau goană? Cuvântul vine chiar din latinescul „fuga”, adică fugă, căci vocile parcă se aleargă unele pe altele.

Știai că belcanto înseamnă în italiană „cânt frumos”? Este o artă a cântului vocal ce prețuiește linia lină a melodiei, respirația lungă și dulceața sunetului, deprinsă cu ani de trudă, ca o caligrafie făcută cu vocea.

Știai că ambitusul este întinderea dintre cea mai joasă și cea mai înaltă notă pe care o poate cânta o voce? Fiecare glas are ambitusul lui, iar în cor tocmai deosebirea dintre aceste întinderi face ca armonia să prindă adâncime și strălucire.

Știai că basul profund poate coborî atât de jos încât sunetul aproape se simte mai mult decât se aude? La capătul celălalt, soprana urcă spre note atât de înalte încât par să atingă tavanul catedralei — între cele două se așază toată bogăția corului.

Știai că corurile de copii au fost dintotdeauna prețuite pentru limpezimea și curăția glasului lor? Vocea unui copil, neatinsă încă de schimbarea vârstei, are o prospețime aparte, pe care mulți compozitori au căutat-o anume în muzica lor bisericească.

Știai că, în trecut, băieții din coruri își pierdeau glasul de copil odată cu adolescența? Pentru a păstra acele voci înalte și puternice, în anumite veacuri s-a ajuns la practica dureroasă a castraților — o pagină tristă din istoria muzicii vocale.

Știai că unii castrați ai secolelor trecute erau vedetele epocii lor, cu voci de o forță și o agilitate uimitoare? Cel mai vestit, Farinelli, era chemat să cânte în fiecare seară pentru un rege al Spaniei, spre a-i alina neagra tristețe.

Știai că în Capela Sixtină din Roma cântă de secole un cor renumit, care odinioară păzea cu strășnicie partiturile sale? Se spune că faimoasa „Miserere” a lui Allegri nu avea voie să fie scoasă din capelă, sub amenințarea aspră a pedepsei.