Artă

Paul Cézanne a pictat muntele Sainte-Victoire din Provence de zeci de ori de-a lungul anilor, în ulei și acuarelă, urmărindu-i schimbarea luminii și a formei. Pentru el, muntele devenise un exercițiu de a reduce natura la structuri esențiale, o căutare care avea să inspire cubismul.

Pânza „Les Demoiselles d’Avignon” (1907) a lui Pablo Picasso a rămas ascunsă în atelierul lui aproape un deceniu, prea radicală pentru a fi arătată. Chiar și prietenii apropiați, precum Georges Braque, au fost șocați; Matisse ar fi considerat-o o batjocură. Ea a fost expusă public abia în 1916 și este socotită astăzi punctul de plecare al cubismului.

În cubismul lor de dinainte de 1914, Picasso și Braque pictau uneori atât de asemănător încât nici ei nu mai deosebeau cu ușurință o pânză de alta. Braque a comparat legătura lor cu doi alpiniști legați de aceeași coardă. Din acest motiv, multe lucrări din acea perioadă rămân dificil de atribuit fără studiu atent.

Georges Braque, care fusese decorator și învățase meseria de la tatăl său, a introdus în pictura cubistă imitarea texturilor: lemn, marmură, litere de tipar. Aceste procedee de meșteșugar, precum pieptenele pentru vinișoarele de lemn, au adus în tabloul cult o urmă de mână de artizan. Astfel granița dintre pictura înaltă și meșteșug a fost pusă sub semnul întrebării.

Numele „cubism” s-a născut dintr-o ironie. Criticul Louis Vauxcelles ar fi vorbit despre „cuburi” și „bizarerii cubice” după ce a văzut peisajele lui Braque de la L’Estaque, expuse în 1908. Eticheta menită să ridiculizeze a devenit numele uneia dintre cele mai importante mișcări din istoria picturii.

Robert și Sonia Delaunay au dezvoltat o ramură colorată a cubismului, botezată de poetul Apollinaire „orfism”. În loc de tonurile brune și cenușii ale cubismului analitic, ei foloseau discuri și arce de culori pure, care păreau să vibreze. Seria „Ferestre” a lui Robert Delaunay descompune lumina orașului în planuri colorate.

„Nud coborând o scară nr. 2” al lui Marcel Duchamp, o pânză cubist-futuristă care descompune mișcarea în planuri suprapuse, a stârnit scandal la Armory Show din New York, în 1913. Un critic a ironizat-o numind-o o explozie într-o fabrică de șindrilă. Pictura a devenit una dintre cele mai discutate lucrări moderne de peste ocean.

Juan Gris, al treilea mare nume al cubismului alături de Picasso și Braque, a pictat în 1912 un „Portret al lui Picasso”, un omagiu adus prietenului său în chiar limbajul pe care acesta îl inventase. Gris a adus în cubism o rigoare aproape geometrică și culori mai limpezi. Tabloul se află la Art Institute of Chicago.

Iosif Iser a fost fascinat de lumea Orientului și a Balcanilor, iar tătăroaicele din Dobrogea au devenit una dintre temele sale predilecte. Influențat de Cézanne și de cubism, el a construit figurile prin planuri ample de culoare și contururi ferme, dând o monumentalitate aparte personajelor sale.