Artă

Ingres a fost elevul cel mai fidel al lui Jacques-Louis David și a purtat toată viața steagul „liniei” împotriva „culorii” susținute de romanticul Delacroix. Pentru Ingres, desenul era „probitatea artei”, iar el își corecta neîncetat propriile pânze, revenind uneori după ani asupra aceleiași teme, precum baia turcească.

În „Libertatea conducând poporul”, Delacroix nu a pictat o zeiță abstractă, ci o femeie desculță, cu subsuoara neîngrijită și cu haina alunecată de pe piept, purtând bonetă frigiană și tricolorul. Tabloul a fost cumpărat de statul francez în 1831, dar considerat prea incendiar și ținut ascuns ani buni, departe de ochii publicului.

Se crede adesea că bărbatul cu joben și pușcă din stânga Libertății, în „Libertatea conducând poporul”, ar fi un autoportret al lui Delacroix, deși pictorul nu a luptat efectiv pe baricadele din iulie 1830. El i-a scris fratelui său că, dacă nu a luptat pentru patrie, măcar va picta pentru ea.

„Căruța cu fân” a lui Constable a trecut aproape neobservată în Anglia, dar când a fost expusă la Salonul de la Paris din 1824 a produs senzație, iar Delacroix, impresionat de vibrația culorii, ar fi repictat fundalul din „Masacrul de la Chios” înainte de vernisaj. Pânza i-a adus lui Constable o medalie de aur din partea regelui Franței.

Delacroix a călătorit în Maroc în 1832 în suita unei misiuni diplomatice și a umplut carnete întregi cu schițe de culoare și note. Experiența i-a hrănit apoi zeci de pânze orientaliste, precum „Femeile din Alger”, iar el nota că a găsit acolo frumusețea antică vie pe străzi, în veșmintele și gesturile oamenilor obișnuiți.

Ceea ce văd nu-mi mai place; ceea ce nu văd îmi place mai mult.