Artă

Ștefan Luchian a continuat să picteze chiar și după ce paralizia i-a slăbit mâinile, legându-și uneori pensula de degete pentru a putea lucra. În această perioadă de suferință a creat unele dintre cele mai luminoase flori din arta românească, printre care celebrele „Anemone”. Durerea trupului nu a stins niciodată bucuria culorii.

Tabloul „La împărțitul porumbului” al lui Ștefan Luchian, cu o mulțime de țărani săraci strânși în așteptare, a fost considerat prea îndrăzneț social pentru vremea sa. Luchian își arăta astfel apropierea de lumea celor umili, temă rară în pictura de salon a epocii. Lucrarea rămâne o mărturie a compasiunii lui pentru oamenii simpli.

Luchian a fost, în 1896, unul dintre inițiatorii expoziției independente numite „Salonul Independenților”, o reacție împotriva juriilor rigide ale saloanelor oficiale. Tinerii artiști voiau libertatea de a-și arăta lucrările fără cenzura academică. Gestul lui anunța o modernitate care avea să crească în arta românească a secolului următor.

În pictura de flori a lui Luchian, buchetele nu sunt niciodată doar decor: albăstrelele, garoafele și anemonele par să respire, așezate cu o mână care cunoștea deja apropierea morții. Culorile vii izbucnesc pe fonduri simple, ca o afirmare a vieții în ciuda bolii. Aceste naturi statice sunt considerate culmea artei lui.

Eu am pictat până în cele din urmă cu pensula legată de mână.

Ștefan Luchian, unul dintre marii pictori moderni români, a continuat să picteze chiar și după ce boala i-a paralizat mâinile, legându-și uneori pensula de mână. Florile sale, în special „Anemonele”, sunt considerate printre cele mai vibrante și emoționante lucrări din pictura românească.