La vechii celți, sărbătoarea Samhain marca hotarul dintre lumina verii și întunericul iernii, când se credea că granița dintre lumea celor vii și a celor morți se subțiază. Se aprindeau focuri mari și se lăsau daruri pentru sufletele care rătăceau în noapte.

În prima lună a calendarului islamic, comunitățile șiite comemorează martiriul imamului Hussein ibn Ali la Karbala (680 d.Hr.) prin procesiuni de doliu, recitări de elegii (noha), spectacole de teatru pasional (taziye în Iran) și distribuirea gratuită de mâncare (nazri). În ziua de Ashura (a zecea zi), procesiunile ating punctul culminant, cu participanți îmbrăcați în negru care bat tobe și lanțuri ritualice. Obiceiul este una dintre cele mai intense expresii de doliu colectiv din lumea islamică și întărește coeziunea comunităților șiite.

Mielul de Paște, fript ori gătit ca drob și friptură, stă în mijlocul mesei ca semn al jertfei și al blândeții. El amintește de Mielul lui Dumnezeu, iar în satul de altădată tăierea lui vestea îndestularea primăverii.