Inma este termenul folosit de poporul Anangu din Australia Centrală pentru ceremoniile sacre ce implică dans, muzică, pictură corporală și recitarea de mituri din Timpul Visării (Dreamtime). Aceste ceremonii transmit cunoștințe secrete despre legile cosmice, itinerarele sacre ale strămoșilor totemici și relația omului cu pământul. Accesul este reglementat strict pe criterii de gen și vârstă, iar conținutul cel mai sacru este cunoscut doar de bătrânii inițiați.

La evrei, ceremonia se ține sub „hupa”, baldachinul deschis în cele patru laturi, semn al casei primitoare pe care mirii o vor deschide oricui. La sfârșit, mirele calcă și sparge un pahar sub picior, iar toți strigă „Mazel tov!”, ca amintire că până și în cea mai mare bucurie se cuvine puțină cumpătare.

În Ardeal, feciorii însurați formau anual o ceată cu reguli stricte, condusă de un vătaf (căpitan), care organiza activitățile sociale ale tinerilor nemăritați: colindele de iarnă, jocul duminical, petrecerile de la crâșmă și supravegherea moralei satului. Intrarea în ceată era un ritual de inițiere socială, marcând trecerea de la copilărie la statutul de bărbat matur apt de căsătorie. Instituția cetei de feciori era un mecanism de socializare și control comunitar specific spațiului ardelenesc.