Un părinte ținea în chilie o candelă mică, aprinsă zi și noapte. Un frate l-a întrebat de ce n-o stinge, să cruțe untdelemnul. „Cât timp arde ea”, a răspuns bătrânul, „îmi aduce aminte că și inima trebuie ținută aprinsă.” Când a plecat fratele, candela ardea la fel de blând. Recunoștința e o candelă: nu luminează mult, dar nu se cade să se stingă.
— din Pateric