Un frate tulburat de gânduri a venit la un bătrân din pustie și l-a întrebat cum să dobândească pacea inimii. Bătrânul l-a dus la o fântână, a poruncit să arunce o piatră în apă și l-a pus să privească înăuntru; apa era tulbure și frământată. După o vreme au privit din nou, iar apa se limpezise atât de mult încât își vedeau chipurile în ea. „Așa este și sufletul”, a zis bătrânul, „când îl frămânți, nu se vede nimic; dar când se liniștește, îl vezi limpede pe Dumnezeu.” Liniștirea nu este fugă de lume, ci așezarea apei tulburi din noi până se face oglindă.

Știai că la primirea în viața monahală se săvârșește „tunderea”, tăierea unei șuvițe de păr în semnul crucii, prin care cel ce se închinoviază leapădă viața de dinainte și primește un nume nou?

Trupul Tău cel sfânt, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, să-mi fie mie spre viața de veci și scump Sângele Tău spre iertarea păcatelor. Și să-mi fie mie mulțumirea aceasta spre bucurie, spre sănătate și spre veselie. Iar la înfricoșătoarea și a doua venire a Ta, învrednicește-mă pe mine, păcătosul, să stau de-a dreapta slavei Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor sfinților Tăi. Amin.