Rugăciune
Iartă pe cei ce ne urăsc și ne fac nouă strâmbătate. Fă bine celor ce ne fac bine. Fraților și rudeniilor noastre dăruiește-le cererile cele către mântuire și viața de veci. Pe cei ce sunt în neputințe îi cercetează și le dă tămăduire. Pe cei ce sunt pe mare îi cârmuiește. Cu cei ce sunt în călătorii împreună călătorește. Celor ce ne slujesc și ne miluiesc pe noi iertare păcatelor le dăruiește. Pe cei ce ne-au poruncit nouă, nevrednicilor, să ne rugăm pentru dânșii, miluiește-i după mare mila Ta. Pomenește, Doamne, pe cei mai înainte adormiți părinți și frați ai noștri, și-i odihnește unde cercetează lumina feței Tale. Pomenește, Doamne, și pe cei ce aduc roade și fac bine în sfintele Tale biserici, și le dă lor cele spre mântuire cereri și viața de veci. Pomenește-ne, Doamne, și pe noi, smeriții și păcătoșii și nevrednicii robii Tăi, și ne luminează mintea cu lumina cunoștinței Tale, și ne îndreptează pe calea poruncilor Tale, pentru rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre, Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, și ale tuturor sfinților Tăi, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunile de seară
Din același raft

Alte picături din Credință

Rugăciune · Credință
Împreună îngropându-ne Ție prin Botez, Hristoase Dumnezeul nostru, vieții celei fără de moarte ne-am învrednicit prin Învierea Ta; și cântând, strigăm: Osana Celui dintru înălțime, bine ești cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului!
Citește tot →
Cântare liturgică (troparul Intrării în Ierusalim, glasul al 4-lea)
Poveste cu tâlc · Credință
Bătrânii spuneau despre Steaua Polară că e cuiul cerului: toate celelalte stele se rotesc, dar ea stă neclintită la miazănoapte. Corăbierii și drumeții rătăciți o căutau întâi pe ea, căci cine o găsea își găsea și calea. Așa ne învățau: în viață, caută mai întâi ceea ce nu se clatină, și abia apoi pornește la drum — restul se învârte, dar un singur punct te scoate din întuneric.
Citește tot →
legendă populară
Știai că… · Credință
Știai că numai în nimbul Mântuitorului se scriu o cruce și trei slove grecești — „O ON”, adică „Cel ce este”? Acesta este numele lui Dumnezeu descoperit lui Moise la rugul aprins, iar prin el iconarul mărturisește dumnezeirea lui Hristos.
Citește tot →