Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerți. Miluiește-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele.
Proorocul David
Laudă, suflete al meu, pe Domnul.
Lăuda-voi pe Domnul în viața mea, cânta-voi Dumnezeului meu cât voi trăi.
Nu vă încredeți în cei puternici, în fiii oamenilor, în care nu este izbăvire.
Ieși-va duhul lor și se vor întoarce în pământ. În ziua aceea vor pieri toate gândurile lor.
Fericit cel ce are ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, nădejdea lui, în Domnul Dumnezeul lui,
Cel ce a făcut cerul și pământul, marea și toate cele din ele; Cel ce păzește adevărul în veac;
Cel ce face judecată celor năpăstuiți, Cel ce dă hrană celor flămânzi. Domnul dezleagă pe cei ferecați în obezi;
Domnul îndreaptă pe cei gârboviți, Domnul înțelepțește orbii, Domnul iubește pe cei drepți;
Domnul păzește pe cei străini; pe orfani și pe văduvă va sprijini și calea păcătoșilor o va pierde.
Împărăți-va Domnul în veac, Dumnezeul tău, Sioane, în neam și în neam.
Citește tot →Sfânta Scriptură
Știai că, pe lângă Postul Mare, Biserica rânduiește peste an încă trei posturi de mai multe zile: Postul Nașterii Domnului (Crăciunul), Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel și Postul Adormirii Maicii Domnului? La acestea se adaugă și posturile de peste săptămână, miercurea și vinerea.
Citește tot →