Se povestește despre avva Sisoe cel Mare că, apropiindu-se de moarte, ședeau părinții împrejurul lui și i s-a luminat fața ca soarele. Și le-a zis: „Iată, a venit avva Antonie.” Apoi, după puțin: „Iată, a venit ceata proorocilor.” Și iarăși i s-a luminat fața mai mult și a zis: „Iată, a venit ceata apostolilor.” Și li s-a îndoit fața lui de lumină, și părea că vorbește cu cineva. Iar bătrânii l-au rugat: „Cu cine vorbești, părinte?” El a zis: „Iată, îngerii au venit să mă ia, și mă rog să mi se dea puțină vreme să mă pocăiesc.” Și i-au zis bătrânii: „Nu ai trebuință de pocăință, părinte.” Iar el le-a răspuns: „Cu adevărat, nu știu de am pus măcar început pocăinței.” Și au cunoscut toți că este desăvârșit. Apoi iarăși s-a luminat fața lui ca soarele și s-au temut toți. Și le-a zis: „Iată, Domnul a venit și a zis: Aduceți-Mi vasul cel ales al pustiei.” Și îndată și-a dat duhul. Învățătura: cu cât se apropie omul mai mult de Dumnezeu, cu atât mai adânc se socotește pe sine păcătos.

Știai că Sfântul Nectarie a fost un episcop nedreptățit și izgonit de oameni, dar și-a purtat ocara cu blândețe, iar astăzi este unul dintre cei mai iubiți tămăduitori de boli grele?

Recunoștința este cea dintâi fântână la care se adapă sufletul dimineața. Cine mulțumește pentru puțin află că puținul acela izvorăște din mâna cea plină a lui Dumnezeu.