Poveste cu tâlc
Se povestește despre avva Sisoe cel Mare că, apropiindu-se de moarte, ședeau părinții împrejurul lui și i s-a luminat fața ca soarele. Și le-a zis: „Iată, a venit avva Antonie.” Apoi, după puțin: „Iată, a venit ceata proorocilor.” Și iarăși i s-a luminat fața mai mult și a zis: „Iată, a venit ceata apostolilor.” Și li s-a îndoit fața lui de lumină, și părea că vorbește cu cineva. Iar bătrânii l-au rugat: „Cu cine vorbești, părinte?” El a zis: „Iată, îngerii au venit să mă ia, și mă rog să mi se dea puțină vreme să mă pocăiesc.” Și i-au zis bătrânii: „Nu ai trebuință de pocăință, părinte.” Iar el le-a răspuns: „Cu adevărat, nu știu de am pus măcar început pocăinței.” Și au cunoscut toți că este desăvârșit. Apoi iarăși s-a luminat fața lui ca soarele și s-au temut toți. Și le-a zis: „Iată, Domnul a venit și a zis: Aduceți-Mi vasul cel ales al pustiei.” Și îndată și-a dat duhul. Învățătura: cu cât se apropie omul mai mult de Dumnezeu, cu atât mai adânc se socotește pe sine păcătos.
— din Pateric
Din același raft

Alte picături din Credință

Rugăciune · Credință
Cel ce Te-ai înălțat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruiește-i, Hristoase Dumnezeule. Veselește cu puterea Ta pe binecredincioșii creștini, dăruindu-le lor biruință asupra celui potrivnic, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruință.
Citește tot →
Cântare liturgică (troparul/condacul praznicului)
Poveste cu tâlc · Credință
Se spune despre avva Macarie Egipteanul că, mergând într-o zi de la baltă la chilia sa, ducând pe umeri frunze de finic, l-a întâlnit diavolul pe cale cu o seceră și a voit să-l lovească, dar n-a putut. Și i-a zis: „Multă silă rabd de la tine, Macarie, căci nu pot asupra ta. Iată, tot ce faci tu, fac și eu: tu postești, iar eu nicidecum nu mănânc; tu priveghezi, iar eu nicidecum nu dorm. Numai un lucru mă biruie.” Și l-a întrebat Macarie: „Care?” Iar el a zis: „Smerenia ta; pentru aceasta nu pot asupra ta.” Învățătura: nici postul, nici privegherea, ci smerenia surpă puterea vrăjmașului.
Citește tot →
din Pateric
Un citat · Credință
Credința este calea prin care sufletul se apropie de Dumnezeu.
Sf. Ioan Gură de Aur