Se povestește despre avva Sisoe cel Mare că, apropiindu-se de moarte, ședeau părinții împrejurul lui și i s-a luminat fața ca soarele. Și le-a zis: „Iată, a venit avva Antonie.” Apoi, după puțin: „Iată, a venit ceata proorocilor.” Și iarăși i s-a luminat fața mai mult și a zis: „Iată, a venit ceata apostolilor.” Și li s-a îndoit fața lui de lumină, și părea că vorbește cu cineva. Iar bătrânii l-au rugat: „Cu cine vorbești, părinte?” El a zis: „Iată, îngerii au venit să mă ia, și mă rog să mi se dea puțină vreme să mă pocăiesc.” Și i-au zis bătrânii: „Nu ai trebuință de pocăință, părinte.” Iar el le-a răspuns: „Cu adevărat, nu știu de am pus măcar început pocăinței.” Și au cunoscut toți că este desăvârșit. Apoi iarăși s-a luminat fața lui ca soarele și s-au temut toți. Și le-a zis: „Iată, Domnul a venit și a zis: Aduceți-Mi vasul cel ales al pustiei.” Și îndată și-a dat duhul. Învățătura: cu cât se apropie omul mai mult de Dumnezeu, cu atât mai adânc se socotește pe sine păcătos.