La scurt timp după execuția sa, autoritățile revoluționare i-au restituit soției toate bunurile confiscate, recunoscând că fusese condamnat pe nedrept.

A fost cel dintâi președinte al instituției care avea să devină Academia Română, întemeiată în 1866.

Nicolae Vermont s-a nascut pe 10 octombrie 1866 la Bacau, in familia profesorului Iosif Grunberg, si a adoptat pseudonimul Vermont - traducerea franceza a numelui de familie german (munte verde). A studiat la Scoala de Belle-Arte din Bucuresti, fiind primul elev evreu al acestei institutii, si s-a format in spiritul realismului social, in apropierea lui Stefan Luchian si a lui Constantin Artachino. A fost membru fondator al societatii Tinerimea artistica si a creat scene de gen pline de empatie - spalatorese, vanzatori ambulanti, copii din mahalale - alaturi de portrete, peisaje si picturi religioase. Convertit la ortodoxism, a ramas toata viata profund atasat de valorile culturii romane. A murit pe 14 iunie 1932 la Bucuresti, lasand o opera vasta si de o remarcabila sensibilitate sociala.