Ștefan Luchian s-a născut la 1 februarie 1868 în Ștefănești, județul Botoșani, într-o familie de ofiter, și a studiat la Școala Națională de Arte Frumoase din București, avându-l ca maestru spiritual pe Nicolae Grigorescu. Supranumit „poetul florilor”, a creat tablouri de o sensibilitate rară, celebrele sale Anemone, Amaryllis sau Trandafiri devenind simboluri ale picturii românești. Boala — scleroza multiplă, declanșată în jurul anului 1900 — l-a imobilizat treptat, dar Luchian a continuat să picteze cu pensula legată de încheietura mâinii paralizate, într-un act de voință și iubire pentru artă rar întâlnit. S-a stins la București la 28 iunie 1916, la 48 de ani, lăsând o operă care domină pictura românească de la începutul secolului XX.

Nimic nu este prea minunat ca să fie adevărat, dacă este în concordanță cu legile naturii, iar în astfel de lucruri, experimentul este cel mai bun test al acestei concordanțe.

Se spune că, la venirea sa ca episcop, în Neocezareea erau doar câțiva creștini, iar la adormirea sa au rămas doar câțiva păgâni — semn al roadelor propovăduirii lui.