Știai că tânărul Bach a fost odată chemat în fața consiliului bisericesc din Arnstadt fiindcă se încăierase pe stradă cu un student, un fagotist pe nume Geyersbach? Bach îi spusese muzicantului că suna ca un „țap”, vorba i-a ajuns la urechi, iar cearta s-a sfârșit cu bastoane scoase și un pumnal tras din teacă.

În grupul „Apollo și Dafne” al lui Gian Lorenzo Bernini (1622-1625), degetele Dafnei se prefac deja în crengi, iar tălpile prind rădăcini, totul cioplit dintr-un singur bloc de marmură. Frunzele de dafin și scoarța sunt lucrate atât de subțire încât devin translucide la lumină, o performanță tehnică rămasă uimitoare până astăzi.

Simone Weil s-a născut la Paris în 1909, într-o familie evreiască laică, și a devenit una dintre cele mai originale gânditoare ale secolului al XX-lea, reunind filosofia, mistica creștină și angajamentul social într-o viață de o rară coerență. A studiat la École Normale Supérieure, alături de Simone de Beauvoir, și a predat filosofie, întrerupând cariera pentru a lucra în fabrici și a înțelege suferința muncitorului din interior. Convinsă că atenția autentică față de celălalt este forma cea mai înaltă a generozității și a rugăciunii, și-a dedicat gândirea temelor harului, suferinței și dreptății. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a lucrat pentru Rezistența franceză la Londra, refuzând să mănânce mai mult decât rația locuitorilor din Franța ocupată. A murit în 1943, la treizeci și patru de ani, epuizată și bolnavă de tuberculoză, lăsând o operă vastă publicată postum.