Născut în a doua jumătate a veacului al XV-lea, dintr-o veche familie boierească, Neagoe s-a suit pe tronul Țării Românești în anul 1512, după căderea neamului Craioveștilor din care se trăgea. Domnia sa, întinsă până la 1521, a fost o vreme de pace, de bună rânduială și de neasemuită înflorire a cucerniciei și a artelor. Fapta sa cea mai vestită a fost zidirea mănăstirii de la Curtea de Argeș, sfințită în anul 1517 în fața a numeroși ierarhi ai Răsăritului, biserică rămasă până astăzi ca o podoabă a pământului românesc. Din pana lui, ori de sub oblăduirea sa, au ieșit „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie”, cea dintâi carte de învățătură domnească și duhovnicească din literatura noastră veche. S-a mutat din această viață în anul 1521, plâns de întreaga țară, iar Biserica Ortodoxă Română l-a trecut mai târziu în ceata sfinților.