Născut la Antiohia și crescut de mama sa văduvă, Antuza, a fost dăruit cu darul cuvântului încă din tinerețe și a deprins nevoința ascetică în pustia din preajma cetății, unde și-a vătămat sănătatea prin postiri aspre. Întors în cetate și făcut preot, a rostit predici atât de limpezi și înflăcărate încât norodul l-a numit „Gură de Aur”; tâlcuirile sale la Sfânta Scriptură rămân până azi comoară a Bisericii. Ridicat fără voia lui în scaunul Constantinopolului, a mustrat fără cruțare luxul și nedreptatea, atrăgându-și vrăjmășia curții împărătesei Eudoxia și a unor arhierei potrivnici. A fost izgonit de două ori în surghiun, iar în cea de-a doua trimitere, istovit de drum și de asprimea paznicilor, a adormit la Comana, în Pont, cu cuvintele „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”. Liturghia care îi poartă numele este cea mai des săvârșită în Ortodoxie; este pomenit la 13 noiembrie, iar cu ceilalți doi mari dascăli la 30 ianuarie.

Michelangelo a pictat bolta Capelei Sixtine între 1508 și 1512, în picioare pe o schelă construită special, cu capul dat pe spate, nu întins pe spate cum spune legenda. Vopseaua îi picura pe față, iar într-un sonet plin de umor amar se plângea că bărbia i s-a lipit de ceafă și că devenise „o gușă precum pisicile din Lombardia”.

Schiller și Goethe au scris împreună ciclul de epigrame satirice Xenien (1796), atacând criticii literari ai epocii; deși adversari la început, au devenit prieteni inseparabili și vecini la Weimar.