Născut la Cezareea Capadociei dintr-o familie plină de sfinți, Vasile a fost crescut în credință de bunica sa Macrina și de părinții săi, iar mai apoi a strălucit în școlile Atenei, unde a legat prietenie cu Grigorie de Nazianz. Părăsind slava lumii, a cercetat pustnicii din Egipt și Siria și s-a nevoit în singurătate, așezând apoi rânduieli pentru viața de obște care au rămas temelie a monahismului răsăritean. Ales arhiepiscop al Cezareei, a apărat cu tărie dreapta credință împotriva rătăcirii ariene, care tăgăduia dumnezeirea Fiului, și a scris cuvinte adânci despre facerea lumii („Omiliile la Hexaimeron”) și despre Duhul Sfânt. A zidit la marginea cetății un mare așezământ de milostenie, cu spital și casă pentru săraci, numit „Vasiliada”, și a rânduit o Sfântă Liturghie care îi poartă numele. S-a mutat către Domnul la 1 ianuarie 379, iar Biserica îl cinstește ca unul dintre cei trei mari dascăli și ierarhi, pomenindu-l la 1 ianuarie.