Episcop al Smirnei și ucenic nemijlocit al Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan, a fost punte vie între vremea Apostolilor și veacul următor, păstrând curată învățătura primită „din gură în gură”. A păstorit Biserica multă vreme cu blândețe și statornicie, a stat împotriva ereziilor și a mers la Roma spre a se sfătui cu episcopul de acolo asupra sărbătorii Paștilor. La bătrânețe adânci, prins în vremea prigoanei, a fost dus în arenă, iar când i s-a cerut să se lepede de Hristos, a răspuns: „De optzeci și șase de ani Îi slujesc și niciun rău nu mi-a făcut; cum aș putea să-L hulesc pe Împăratul meu, Care m-a mântuit?”. A fost osândit la ardere de foc, iar când flăcările nu l-au atins, a fost străpuns cu sabia, dându-și sufletul către anul 155. Este pomenit la 23 februarie, iar pătimirea lui este cuprinsă în „Mucenicia Sfântului Policarp”, una dintre cele mai vechi acte martirice.