Într-un cor de mănăstire, un frate cânta mai tare decât toți, mândru de glasul lui. Starețul l-a rugat o dată să tacă și să asculte. Când a tăcut, a auzit cum din multele glasuri se împletea o singură armonie caldă, în care al lui abia se deosebea. A înțeles atunci că frumusețea corului nu stă în cel ce se aude, ci în cei ce se potrivesc.

Muzica este mai presus de cuvinte, ea vorbește direct inimii.

Așezarea instrumentelor pe scenă nu este întâmplătoare: instrumentele cu coarde stau în față, suflătorii de lemn la mijloc, alămurile și percuția în spate. Astfel, sunetele mai puternice nu le acoperă pe cele mai delicate.