În ultima miercuri dinaintea Nowruz-ului, iranienii sar peste focuri aprinse pe stradă strigând «Zardiye man az to, sorkhi-ye to az man» (paloarea mea să treacă la tine, roșul tău să vină la mine), transferând simbolic bolile și ghinionul în flăcări. Obiceiul are rădăcini zoroastriene și reprezintă purificarea prin foc înainte de noul an. Este una dintre cele mai vechi tradiții iraniene, practicată și de diaspora persană din întreaga lume.

În Grecia, cafeaua se fierbe încet într-un ibric numit briki și se bea pe îndelete în piațete, sub soare. A împărți o cafea ore în șir, fără grabă, cu vorbă și tăcere deopotrivă, este aici un fel de a cinsti prietenia și rostul liniștit al zilei.

Ouăle roșii, vopsite în ajunul Paștelui cu foi de ceapă sau vopsea aprinsă, stau strălucitoare în coșul de la biserică. Se ciocnesc cu „Hristos a înviat!” și se răspunde „Adevărat a înviat!”, într-o bucurie veche de veacuri.