Luna, spuneau bătrânii, se micșorează până piere de tot, apoi crește iarăși din nou. Un copil a întrebat: „De ce moare Luna în fiecare lună? Iar bunica i-a răspuns: „Nu moare, doar se ascunde ca să-și adune iar lumina. Așa e și cu omul la necaz: pare că se stinge, dar e doar întunericul dinaintea unei creșteri noi. Nicio lună întunecată n-a rămas fără seceră de argint după ea.

Știai că lumânarea de ceară curată a fost aleasă din vechime ca semn al jertfei? Ceara adunată de albine din multe flori închipuie rugăciunea de obște, flacăra este credința ce arde, iar lumânarea ce se topește amintește de firea noastră care se dăruiește lui Dumnezeu.

Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor cu făgăduința Sfântului Duh, încredințându-se ei prin binecuvântare, că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii.