Doi frați s-au certat pentru întâia oară în mulți ani, iar unul dintre ei, aprins, a zis: „Să ne despărțim!” Celălalt a tăcut o clipă, apoi a luat o cărămidă și a zis: „Frate, hai să ne certăm ca oamenii, nu ca fiarele. Iată, această cărămidă este a mea, iar eu spun că este a mea; tu spune că este a ta.” Celălalt, uimit, a zis: „Ei bine, este a ta, ia-o.” „Nu”, a răspuns primul, „este a ta.” Și, negăsind pentru ce să se mai certe, s-au împăcat. Smerenia care se grăbește să dea dreptate celuilalt stinge cearta mai iute decât orice judecată.