În satele noastre se spunea că brâul acela alb de stele de pe cer e Calea Robilor: drumul pe care, demult, robii duși în pribegie și-l însemnau ca să-și găsească întoarcerea spre casă. Alții îl numeau Calea Laptelui, de la laptele vărsat de o mână nevăzută peste întuneric. Oricum i-ai zice, bătrânii ridicau degetul spre el și șopteau: „Cine s-a rătăcit vreodată, tot are un drum însemnat pe cer spre care să privească.