Un frate cădea mereu în aceeași greșeală și, rușinat, se gândea să părăsească nevoința, socotind că nu mai are nădejde. A venit la un bătrân și i-a mărturisit deznădejdea. Bătrânul l-a întrebat: „Când cade copilul care învață să meargă, ce face?” „Se ridică și merge iar”, a zis fratele. „Și de câte ori cade?” „De multe ori.” „Atunci ridică-te și tu de câte ori cazi”, a zis bătrânul, „căci nu căderea te pierde, ci rămânerea jos.” Nădejdea creștină, iată, nu este încredințarea că nu vom mai cădea, ci hotărârea de a ne ridica de fiecare dată.

Știai că Psaltirea, cartea celor 150 de psalmi, a fost dintotdeauna cartea de rugăciune a Bisericii? Ea se citește neîncetat la slujbe, iar mulți credincioși și călugări o știau odinioară pe de rost, în întregime.

Pe Născătoarea de Dumnezeu, cea întru rugăciuni neadormită și în folosințe nădejde neschimbată, mormântul și moartea nu au ținut-o; căci ca pe Maica Vieții, la viață a mutat-o Cel ce S-a sălășluit în pântecele ei cel pururea fecioresc.