Ștefan Dimitrescu s-a născut la 18 ianuarie 1886 în Huși și a fost pictor, desenator și violoncelist de marcă, absolvent al Școlii de Arte Frumoase din Iași și al Académie de la Grande Chaumière din Paris. A fost co-fondator, alături de Nicolae Tonitza, Francisc Șirato și sculptorul Oscar Han, al Grupului celor patru, una dintre cele mai prestigioase asociații artistice ale perioadei interbelice românești. Opera sa evocă viața satului românesc, tradițiile țărănești și peisajele din Moldova și Dobrogea, cu o înrudire spirituală atât cu arta bizantină cât și cu lecția lui Cézanne. A participat la Primul Război Mondial ca soldat și a lăsat picturi emoționante despre suferința adusă de conflict. S-a stins din viață la 22 mai 1933, la Iași, moartea sa timpurie marcând și dizolvarea grupului.

Alcide De Gasperi s-a născut la 3 aprilie 1881 în Pieve Tesino, pe atunci teritoriu austro-ungar, și a crescut într-o familie catolică profundă care i-a modelat întreaga viață. Deputat în Parlamentul de la Viena înainte de Primul Război Mondial, a fost arestat și întemniţat de regimul fascist în 1927, găsind refugiu timp de mulți ani ca bibliotecar anonim în arhivele Vaticanului. Din decembrie 1945 și până în 1953 a condus opt guverne consecutive, reconstruind Italia democratică din ruinele războiului și ancorând-o ferm în blocul occidental prin Planul Marshall și NATO. A fost unul dintre arhitecții fondatori ai construcției europene, alături de Robert Schuman și Konrad Adenauer, convins că unitatea Europei este singura cale spre o pace durabilă; s-a stins din viață la 19 august 1954 în Borgo Valsugana.

Știai că regele Ludovic al XIV-lea al Franței, Regele-Soare, ar fi spus pe patul de moarte curtenilor săi în lacrimi: „De ce plângeți? Ați crezut că sunt nemuritor?” Domnise peste șaptezeci de ani, mai mult decât orice alt monarh european, încât mulți dintre supușii lui nu cunoscuseră alt rege. Chiar și în ceasul din urmă, a rămas conștient de măreția și de măsura lui.