Emil Cioran s-a născut la 8 aprilie 1911 în Rășinari, județul Sibiu, fiu al unui preot ortodox, și a studiat filozofia la București alături de Constantin Noica și Mircea Eliade. A publicat prima sa carte, Pe culmile disperării, în 1934, câștigând premiul pentru tineri scriitori români, și a continuat cu volume ce explorau suferința, neantul și condiția umană dintr-o perspectivă radical pesimistă. Stabilit la Paris din 1938, a ales să scrie în franceză, devenind un stilist de excepție al eseului filozofic occidental, cunoscut pentru aforismele sale strălucitoare și pentru refuzul oricărui sistem filozofic. A trăit ascetic, refuzând premii și recunoașteri publice, și a fost obsedat de ideea sinuciderii fără a o pune vreodată în practică, considerând că această posibilitate îi dădea forța de a continua. A murit la 20 iunie 1995 la Paris, după o perioadă de boală, lăsând o operă ce îmbină disperarea metafizică cu o frumusețe stilistică fără egal.

Respectat de adversarii britanici, a fost adesea numit de aceștia, fără ură, drept un ostaș cavaleresc — caz rar de prețuire a unui general inamic.

Ultima mare serie gravată de Goya, „Los disparates” (numită și „Los proverbios”), a rămas neterminată și a fost publicată postum, în 1864. Cele 18 planșe cunoscute, pline de figuri grotești plutind în penumbră, sunt considerate cele mai enigmatice și mai apropiate de universul „Picturilor negre” din Quinta del Sordo.