Emil Cioran s-a născut la 8 aprilie 1911 în Rășinari, județul Sibiu, fiu al unui preot ortodox, și a studiat filozofia la București alături de Constantin Noica și Mircea Eliade. A publicat prima sa carte, Pe culmile disperării, în 1934, câștigând premiul pentru tineri scriitori români, și a continuat cu volume ce explorau suferința, neantul și condiția umană dintr-o perspectivă radical pesimistă. Stabilit la Paris din 1938, a ales să scrie în franceză, devenind un stilist de excepție al eseului filozofic occidental, cunoscut pentru aforismele sale strălucitoare și pentru refuzul oricărui sistem filozofic. A trăit ascetic, refuzând premii și recunoașteri publice, și a fost obsedat de ideea sinuciderii fără a o pune vreodată în practică, considerând că această posibilitate îi dădea forța de a continua. A murit la 20 iunie 1995 la Paris, după o perioadă de boală, lăsând o operă ce îmbină disperarea metafizică cu o frumusețe stilistică fără egal.