Tradiții

Transhumanța — coborârea turmelor de oi de pe pășunile montane la câmpie toamna și urcarea primăvara — a fost timp de secole un ritm de viață definitoriu pentru păstorii români din Carpații sudici și orientali, în special pentru mocani. Plecarea și întoarcerea ciobanilor erau marcate de ritualuri comunitare: bocete, îmbrățișări, rugăciuni, parastas pentru cei morți în drumul lung. Transhumanța românească a modelat nu doar economia agrară, ci și întreaga cultură materială și spirituală a zonelor păstorești.

În timpul jocurilor populare (hora, sârba, bătuta), un strigător sau mai mulți tineri lansau strigătura — un distih ritmat improvizat, cu haz, cu subtext amoros, satiric sau pur și simplu exclamativ — scandând-o ritmic în timpul dansului. Strigăturile erau o formă de exprimare liberă, adesea picantă, care permitea critica socială, curtarea în public și autopromovarea spirituală a strigătorului. Această formă orală de artă versificată improvizată este documentată în toată România, cu variante regionale distincte.

La nunțile tradiționale românești, un tânăr special desemnat (steagarul sau vorniceii) purta prin sat un steag de nuntă — un par lung împodobit cu batiste colorate, panglici, busuioc, ghirlande de flori și, uneori, o sticlă de rachiu legată în vârf. Steagul anunța public nunta și invita întreaga comunitate să participe sau măcar să privească cortegiul. Prin aspectul său vizibil și prin sunetele care îl însoțesc (muzicianți, strigători), steagul de nuntă transforma evenimentul privat într-un spectacol public cu rol de consolidare a coeziunii comunității.

Descântecul este un ritual terapeutic tradițional, practicat de femei bătrâne cu cunoștințe de medicină populară (descântătoare, babe, vraci), care rostesc texte poetice rimate — descântece — pentru a vindeca boli, a îndepărta deochiul (ochiul rău) sau a descânta de dragoste, frică sau alte rele. Ritualul implică și gesturi simbolice (stropirea cu apă, trecerea bolnavului prin cercuri, arderea de plante aromatice). Corpusul descântecelor românești a fost studiat de etnologii B.P. Hasdeu și G. Dem. Teodorescu, fiind considerată una dintre cele mai vechi forme de literatură orală românească.

La Tomatina este un festival ținut în ultima miercuri a lunii august în orășelul Buñol (Valencia), în care participanții se bombardează reciproc cu roșii coapte timp de aproximativ o oră. Originea sa este disputată, dar cea mai acceptată versiune datează din 1945, când o ceartă spontană la o paradă locală a degenerat în aruncarea cu roșii din tarabele din piață. Astăzi evenimentul atrage peste 20.000 de turiști din lumea întreagă și consumă circa 150.000 de kg de roșii.

Up Helly Aa este un festival ținut în ultima marți din ianuarie în Lerwick, capitala Insulelor Shetland din Scoția, comemorând moștenirea vikingă a acestor insule. Sute de participanți îmbrăcați în costume de războinici vikingi poartă torțe aprinse în procesiune prin oraș și incendiază o galeră vikingă reconstituită. Deși festivalul în forma sa actuală datează din anii 1880, el se inspiră din tradițiile scandinave de marcare a sfârșitului anotimpului de iarnă.

Carnavalul de la Binche, desfășurat în cele trei zile premergătoare Miercurii Cenușii în orășelul Binche din Valonia, este dominat de personajul Gilles — un figurant costumat în costum tradițional din secolul al XIX-lea, cu mască din ceară și pălărie cu pene de struț. În dimineața Marții Grase, mii de Gilles dansează pe străzi aruncând portocale în mulțime ca semn de noroc, la sunetul tobelor și al fanfarelor. UNESCO a înscris carnavalul pe Lista Patrimoniului Imaterial în 2003, ca unul dintre cele mai vechi și originale carnavaluri europene.

Sechseläuten este sărbătoarea tradițională a ghildelor din Zürich, celebrată în a treia sau a patra luni din aprilie, marcând sfârșitul iernii și venirea primăverii. Momentul central este arderea unui om de paie umplut cu artificii (Böögg), montat pe un rug în centrul orașului, iar timpul în care capul său explodează prezice calitatea verii viitoare — cu cât explozia vine mai repede, cu atât vara va fi mai frumoasă. Parada ghildelor în costume istorice, cu trăsuri și cai, precede arderea și reflectă structura socială medievală a orașului.

În seara Ajunului, cetele de colindători pornesc din casă în casă, purtând în glas vestea Nașterii Domnului. Gazdele îi așteaptă cu colaci, nuci și mere, iar colindul lăsat la ușă se crede că aduce belșug și pace peste anul ce vine.

Moș Ajun este colindul copiilor din dimineața de dinaintea Crăciunului, când cei mici umblă cu traista pe umăr strigând „Bună dimineața la Moș Ajun!”. Pentru urarea lor primesc covrigi, colăcei, nuci și mere, răsplată a bucuriei pe care o poartă din prag în prag.

Plugușorul este urătura de Anul Nou rostită cu pocnetul bicelor și sunetul buhaiului, evocând aratul, semănatul și seceratul grâului. Flăcăii merg cu plugul din curte în curte, urând gazdelor recolte bogate și un an cu spor.

Plugul cel Mare este forma veche și cea mai spectaculoasă a Plugușorului, când un plug adevărat, tras de boi împodobiți cu panglici și clopoței, este purtat pe ulițe. Este un ritual al belșugului agricol, în care ceata cea mare vestește începutul unui nou an de muncă și rod.

Sorcova este urarea gingașă din ziua de Sfântul Vasile, când copiii ating gazdele cu o crenguță împodobită cu flori de hârtie colorată. Rostind „Sorcova, vesela, să trăiți, să-mbătrâniți”, ei doresc sănătate și viață lungă, ca merii și ca perii înfloriți.

Semănatul se face în prima zi a anului, când copiii aruncă boabe de grâu și porumb prin casă, urând belșug și rod. Se crede că fiecare bob azvârlit peste prag cheamă holde bogate și mese îmbelșugate în anul ce începe.

Capra, numită pe alocuri Turca, este jocul măștii cu cap de lemn și fălci ce clămpăne, purtată de un flăcău acoperit cu covor și panglici colorate. Ceata joacă capra prin sat între Crăciun și Anul Nou, într-un dans vechi al morții și al reînvierii firii.

Ursul este unul dintre cele mai vechi jocuri cu măști de iarnă, când un om îmbrăcat în blană adevărată de urs joacă greoi în ritmul tobei și al fluierului. Se spune că, tăvălindu-se pe pământ, ursul alungă răul și trezește puterile roditoare ale gliei.

Brezaia este masca fantastică din cetele de urători, cu cioc clămpănitor și penaj pestriț de panglici multicolore. Ea deschide alaiul de Anul Nou, gonind cu jocul ei sălbatic duhurile rele și făcând loc bucuriei sărbătorii.

Steaua este colindul purtat de copii în seara de Crăciun, care umblă cu o stea mare de hârtie luminată dinăuntru, împodobită cu icoana Nașterii. Cântecul lor vestește steaua care i-a călăuzit pe magi la ieslea din Betleem.

Vicleimul, numit și Irozii, este teatrul popular de Crăciun în care flăcăii joacă drama Nașterii Domnului, cu Irod, magii și ciobanii. Cu costume și glasuri răsunătoare, ei aduc pe ulițele satului povestea sfântă a venirii pe lume a Mântuitorului.

De Bobotează, preotul sfințește apele, iar credincioșii duc acasă aghiazmă mare cu care stropesc casa, grajdul și gospodăria. Se crede că în această noapte cerurile se deschid, iar apele capătă putere tămăduitoare pentru tot anul.

Aruncarea crucii în apă este momentul de vârf al Bobotezei, când preotul azvârle crucea în râu, în lac sau în mare, iar flăcăii se aruncă în apa înghețată să o scoată. Cel ce ajunge primul la ea se crede binecuvântat cu noroc și sănătate peste an.

De Sfântul Ion, a doua zi după Bobotează, se merg colindători și urători la toți cei ce poartă acest nume, sărbătoriți cu voie bună și pahare ridicate. Este ziua în care satul îi cinstește pe Ionii lui, într-o petrecere ce încheie ciclul sărbătorilor de iarnă.

Pomana porcului urmează tăierii porcului de Ignat, pe 20 decembrie, când gospodarul îi cinstește pe cei ce au ajutat cu o masă caldă din carnea proaspătă. În jurul mesei aburinde, cu pălincă și voie bună, se leagă rânduiala și buna vecinătate a satului.

Împodobitul bradului se face în ajunul Crăciunului, când în casă se aduce bradul veșnic verde, semn al vieții care nu se stinge. Copiii îl gătesc cu globuri, nuci aurite, mere și lumini, așteptând cu sufletul la gură darurile de sub crengile lui.

În Maramureș, colindătorii poartă straiele de sărbătoare și cântă colinde vechi de sute de ani, adunându-se în cete bine rânduite, cu vătaf și reguli aspre. Colindul lor grav și adânc, purtat din casă în casă, păstrează neatinsă credința strămoșească a locului.

În Bucovina, seara de Crăciun răsună de „Malanca”, alaiul de măști și personaje care colindă cu jocuri, strigături și scenete pline de haz. Urșii, caprele și mascații umblă prin sate în costume migălos lucrate, într-un carnaval de iarnă de o rară frumusețe.

În Oltenia se păstrează pițărăii, cetele de copii care colindă în dimineața Ajunului strigând și cerând colindeți, covrigi și nuci. Alergând din poartă în poartă cu bețe și traiste, ei aduc în sat larma veselă și rodnică a sărbătorii.

Jocul cerbului este una dintre cele mai impunătoare măști de iarnă, cu coarne adevărate împodobite cu panglici și clopoței, purtat de un flăcău sub o pânză bogată. Cerbul joacă, cade la pământ ca mort și învie, într-un ritual străvechi al morții și renașterii naturii.

Uratul de Anul Nou adună întreg satul în noaptea dintre ani, când cetele umblă cu Plugușorul, Sorcova și buhaiul, urând belșug fiecărei gospodării. Pocnetul bicelor și glasul urătorilor alungă anul vechi și cheamă norocul celui nou.

Colindul cu Steaua este dus mai ales de copii, care umblă cu steaua strălucitoare și cântă „Steaua sus răsare”, vestind Nașterea din Betleem. La fiecare fereastră, ei aduc lumina și vestea cea bună, primind în schimb colăcei și mărunțiș.