Suflet

Iubiți toată zidirea lui Dumnezeu, și întregul, și fiecare firicel de nisip. Iubiți fiecare frunzuliță, fiecare rază de lumină a lui Dumnezeu.

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește.

Acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

Dragostea nu cade niciodată.

Nu toți putem face lucruri mari. Dar putem face lucruri mici cu multă iubire.

Nu numărul faptelor contează, ci măsura iubirii pe care o punem în ele.

Milostenia nu sărăcește, iar lăcomia nu îmbogățește.

Nimic nu ne face atât de asemenea lui Dumnezeu ca binele făcut aproapelui.

Prietenia nu este altceva decât o deplină armonie în toate lucrurile, dumnezeiești și omenești, unită cu bunăvoință și iubire.

Cel ce are prieteni adevărați se privește pe sine ca într-o oglindă.

Prietenul este un singur suflet care sălășluiește în două trupuri.

Iubirea se compune dintr-un singur suflet care locuiește în două trupuri.

Îndrăznim mult atunci când iubim.

Bunătatea este limba pe care surdul o poate auzi și orbul o poate vedea.

Iubește și fă ce vrei.

Am dormit și am visat că viața este bucurie. M-am trezit și am văzut că viața este slujire. Am slujit și am înțeles că slujirea este bucurie.

Toată nefericirea oamenilor vine dintr-un singur lucru: acela de a nu ști să rămână în tihnă într-o cameră.

Retrage-te în tine însuți. Nicăieri omul nu găsește un loc de odihnă mai tihnit și mai neîntrerupt decât în sufletul său.

Nu uita niciodată că sufletul are nevoie de singurătate așa cum trupul are nevoie de hrană.

Iubește singurătatea ta și poartă durerea pe care ți-o pricinuiește cu un plâns frumos care sună limpede.

Cred că, dacă nu se întâmplă altfel, oamenii vor sfârși prin a nu mai avea nevoie de cuvinte, iar tăcerea va vorbi în locul lor.

Nu am găsit niciodată un tovarăș atât de prietenos cum este singurătatea.

Timpul este doar pârâul în care merg la pescuit.

Ușa cea mai apropiată de cer nu este cea a bucuriei, ci a tăcerii, unde omul stă singur înaintea lui Dumnezeu.

Tăcerea e sămânța din care crește cuvântul; fără ea, vorba rămâne pleavă.

Nu credeam să-nvăț a muri vreodată; / Pururi tânăr, înfășurat în manta-mi, / Ochii mei nălțam visători la steaua / Singurătății.

Tăcerea este taina veacului ce va să vină, iar cuvintele sunt unealta lumii acesteia.

Începe ziua ca și cum ai coborî la un izvor: nu grăbi apa, lasă-o să se limpezească singură până vezi cerul în ea.

Tăcerea nu e gol, ci fântână: cu cât cobori mai adânc în ea, cu atât dai de apă mai curată.

Nu tot ce curge se pierde. Timpul dăruit răgazului se strânge undeva, ca picătura care, una câte una, sapă în piatră un izvor.