Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu
Preacurată și preabinecuvântată de Dumnezeu Născătoare Marie, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, primește rugăciunile noastre și le du Fiului tău și Dumnezeului nostru, ca să mântuiască și să lumineze, pentru tine, sufletele noastre.
Rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu
Domnul a împărățit, întru podoabă S-a îmbrăcat; îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere și S-a încins. Pentru că a întărit lumea, care nu se va clătina.
Proorocul David
Toate neamurile, bateți din palme, strigați lui Dumnezeu cu glas de bucurie. Că Domnul este preaînalt, înfricoșător, împărat mare peste tot pământul.
Proorocul David
Strigați lui Dumnezeu tot pământul. Cântați numelui Lui; dați slavă laudei Lui. Ziceți lui Dumnezeu: Cât sunt de înfricoșătoare lucrurile Tale.
Proorocul David
Cântați Domnului cântare nouă, cântați Domnului tot pământul. Cântați Domnului, binecuvântați numele Lui, binevestiți din zi în zi mântuirea Lui.
Proorocul David
Domnul a împărățit! Să se bucure pământul, să se veselească insulele cele multe. Nor și negură împrejurul Lui; dreptatea și judecata sunt temelia scaunului Lui.
Proorocul David
Cântați Domnului cântare nouă, că lucruri minunate a făcut Domnul. Mântuitu-l-a pe el dreapta Lui și brațul cel sfânt al Lui.
Proorocul David
Domnul a împărățit, să se mânie popoarele; Cel ce șade pe heruvimi, să se cutremure pământul. Domnul în Sion este mare și înalt este peste toate popoarele.
Proorocul David
Strigați lui Dumnezeu tot pământul. Slujiți Domnului cu veselie, intrați înaintea Lui cu bucurie. Cunoașteți că Domnul este Dumnezeul nostru.
Proorocul David
Lăudați, tineri, pe Domnul, lăudați numele Domnului. Fie numele Domnului binecuvântat de acum și până în veac. De la răsăritul soarelui până la apus, lăudat este numele Domnului.
Proorocul David
Lăudați numele Domnului, lăudați slugi pe Domnul. Cei ce stați în casa Domnului, în curțile casei Dumnezeului nostru. Lăudați pe Domnul, că este bun Domnul; cântați numelui Lui, că este bun.
Proorocul David
Lăudați pe Domnul, că este bun cântarea; Dumnezeului nostru plăcută să-I fie lauda. Cel ce zidește Ierusalimul, Domnul, și risipirile lui Israel le va aduna.
Proorocul David
Cântați Domnului cântare nouă, lauda Lui în adunarea celor cuvioși. Să se veselească Israel de Cel ce l-a făcut pe el și fiii Sionului să se bucure de Împăratul lor.
Proorocul David
Când Te-am chemat, m-ai auzit, Dumnezeul dreptății mele; întru necaz m-ai desfătat. Miluiește-mă și ascultă rugăciunea mea.
Proorocul David
Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerți. Că săgețile Tale s-au înfipt în mine și ai întărit peste mine mâna Ta.
Proorocul David
Așteptând am așteptat pe Domnul și S-a plecat spre mine și a ascultat rugăciunea mea. Și m-a scos din groapa ticăloșiei și din tina noroiului și a pus pe piatră picioarele mele și a îndreptat pașii mei.
Proorocul David
Miluiește-mă, Dumnezeule, că m-a călcat în picioare omul; toată ziua războindu-se m-a necăjit. Călcatu-m-au în picioare vrăjmașii mei toată ziua, că mulți sunt cei ce se luptă cu mine din înălțime.
Proorocul David
Auzi, Dumnezeule, cererea mea, ia aminte la rugăciunea mea. De la marginile pământului către Tine am strigat; când s-a mâhnit inima mea, pe piatră m-ai înălțat.
Proorocul David
Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Dumnezeu, și a luat aminte spre mine. În ziua necazului meu pe Dumnezeu am căutat, cu mâinile mele noaptea înaintea Lui, și nu m-am înșelat.
Proorocul David
Pleacă, Doamne, urechea Ta și mă auzi, că sărac și necăjit sunt eu. Păzește sufletul meu, că cuvios sunt; mântuiește pe robul Tău, Dumnezeul meu, cel ce nădăjduiește în Tine.
Proorocul David
Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat și noaptea înaintea Ta. Să intre înaintea Ta rugăciunea mea; pleacă urechea Ta spre ruga mea.
Proorocul David
La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns, când ne-am adus aminte de Sion. În sălcii, în mijlocul lui, am atârnat organele noastre.
Proorocul David
Doamne, strigat-am către Tine, auzi-mă; ia aminte la glasul rugăciunii mele, când strig către Tine. Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară.
Proorocul David
Doamne, Domnul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Că s-a înălțat slava Ta mai presus de ceruri.
Proorocul David
Tu ești scăpare celor lipsiți, ajutor la vreme potrivită întru necazuri; și să nădăjduiască întru Tine cei ce cunosc numele Tău, că n-ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine, Doamne.
Proorocul David
Domnul este partea moștenirii mele și a paharului meu; Tu ești Cel ce așezi mie moștenirea mea.
Proorocul David
Mai înainte vedeam pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este, ca să nu mă clatin. Pentru aceasta s-a bucurat inima mea și s-a veselit limba mea.
Proorocul David
Doamne, întru puterea Ta se va veseli împăratul și întru mântuirea Ta se va bucura foarte. Dorirea inimii lui i-ai dat lui și de voia buzelor lui nu l-ai lipsit pe el.
Proorocul David
Către Tine, Doamne, am ridicat sufletul meu, Dumnezeul meu. Spre Tine am nădăjduit, să nu fiu rușinat în veac.
Proorocul David