Oameni

Născut Charles-Édouard Jeanneret în Elveția, Le Corbusier a devenit unul dintre părinții arhitecturii moderne, îmbinând funcționalul cu o expresivitate aproape sculpturală. A visat casa ca pe o „mașină de locuit”, iar Villa Savoye de lângă Paris a rămas întruchiparea limpede a celor „cinci puncte” ale sale: piloni, fațadă liberă, plan deschis, ferestre în bandă și grădină pe acoperiș. A gândit orașe întregi, între care planul cetății Chandigarh din India. S-a stins în 1965, înotând în larg, pe Riviera franceză pe care o iubea.

Născută la Bagdad, Zaha Hadid a studiat mai întâi matematica, apoi arhitectura la Londra, unde avea să ridice clădiri ca niște valuri prinse în piatră și sticlă. Stilul ei — curbe fluide, forme care par mereu în mișcare — a rescris limbajul arhitecturii contemporane, de la Centrul Heydar Aliyev din Baku la muzeul MAXXI din Roma. În 2004 a devenit prima femeie distinsă cu Premiul Pritzker, cea mai înaltă cinstire a breslei. A plecat prea devreme, în 2016, la doar 65 de ani, lăsând în urmă o operă îndrăzneață și inconfundabilă.

Născut la Focșani, Ion Mincu a fost mai întâi inginer, apoi a plecat la Paris să învețe arhitectura la Școala de Arte Frumoase. Întors acasă, s-a împotrivit modei neoclasice franceze și a visat un stil cu adevărat românesc, hrănit din bisericile vechi, din casele țărănești și din arta populară — așa s-a născut curentul neoromânesc, al cărui părinte este socotit. Printre lucrările lui rămân Școala Centrală de fete din București și celebrul „Bufet” de pe Șoseaua Kiseleff. S-a stins la București în 1912, lăsând un chip nou arhitecturii românești.

Ansel Adams a fost fotograful care a prins sufletul Vestului american în alb și negru, mai ales priveliștile parcului Yosemite, pe care le-a iubit ca pe o catedrală sub cerul liber. Imaginile lui — munți, furtuni, luna deasupra stâncii Half Dome — au o forță și o limpezime care le-au făcut icoane ale fotografiei. Împreună cu Fred Archer a pus la punct „Sistemul Zonelor”, o metodă riguroasă de a stăpâni lumina și umbra. Dincolo de artă, a fost și un apărător înflăcărat al naturii sălbatice, folosindu-și fotografiile spre a-i îndemna pe oameni s-o ocrotească. S-a stins în 1984, în California.

Francezul Henri Cartier-Bresson a studiat mai întâi pictura și literatura, dar și-a găsit chemarea în fotografie, cu un aparat mic pe care îl purta discret prin lume. El a numit „momentul decisiv” acea clipă în care înfățișarea lucrurilor dezvăluie dintr-odată tâlcul unei întâmplări — și a făcut din surprinderea ei o adevărată artă. Este socotit unul dintre părinții fotografiei de stradă și ai fotojurnalismului. În 1947 a întemeiat, alături de Robert Capa și alți prieteni, agenția Magnum Photos. A străbătut lumea cu ochiul mereu treaz și s-a stins în 2004, în sudul Franței.