Cer & stele

Când numeri stelele și te oprești copleșit, adu-ți aminte: nici pe oameni nu-i iubești la număr, ci pe fiecare în parte.

Răsăritul vine în fiecare zi, fără să întrebe dacă meriți. Așa e și mila: nu o câștigi, o primești odată cu lumina.

Cerul nu se schimbă când îl privești tu; tu te schimbi. Uneori, ca să găsești liniște, e destul să ridici ochii.

Luna plină de azi e aceeași pe care au privit-o bunicii tăi și cei dinaintea lor. Frumusețea adevărată nu se demodează niciodată.

Un învățăcel se plângea că e prea mic ca să schimbe ceva în lume. Bătrânul l-a scos afară noaptea și i-a arătat o singură stea. „Vezi cât e de mică? Și totuși, corăbierii și-au găsit drumul după ea mii de ani.” Nu mărimea luminează, ci statornicia.

Doi drumeți s-au rătăcit noaptea. Unul privea în jos, spăimântat de gropi; celălalt privea în sus și mergea după stele. La răsărit, doar cel care privise cerul ajunsese undeva. Ce privești cel mai des îți hotărăște drumul.

Cea mai fierbinte planetă nu e Mercur, ci Venus: o pătură groasă de nori îi ține căldura ca într-un cuptor.

Pluto a fost socotit planetă până în 2006, când a fost trecut în rândul „planetelor pitice”.

Stelele se nasc în nori uriași de gaz și praf, numiți nebuloase — un fel de leagăne ale luminii.

Praful din care ești făcut a stat cândva în inima unei stele. Nu ești un străin în Univers — ești acasă, doar că foarte departe de unde ai pornit.

Sara pe deal buciumul sună cu jale, / Turmele-l urc, stele le scapără-n cale, / Apele plâng, clar izvorând în fântâne; / Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine.

Peste vârfuri trece lună, / Codru-și bate frunza lin, / Dintre ramuri de arin / Melancolic cornul sună.

În ce mă privește, nu știu nimic cu adevărată siguranță, dar priveliștea stelelor mă face mereu să visez.

Prinde-ți carul de o stea.

Privește la cer și numără stelele, de poți să le numeri. Atât de mulți vor fi urmașii tăi.

Ridicați ochii voștri spre înălțime și vedeți: Cine a făcut acestea? Cel ce scoate oștirea lor cu număr și pe toate pe nume le cheamă.

Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit și cu duhul gurii Lui toată puterea lor.

Stelele au strălucit la straja lor și s-au veselit; le-a chemat și au răspuns: „Iată-ne!” și au strălucit cu bucurie pentru Cel ce le-a făcut.

Stelele nu se tem că vor fi luate drept licurici.

Chiar și cea mai lungă noapte se sfârșește cu un răsărit de soare.

Noaptea e un sfetnic bun.

„An-lumină” sună a timp, dar e o distanță: cât parcurge lumina într-un an, aproape 9.500 de miliarde de kilometri.

Marte e „planeta roșie” din pricina fierului ruginit din solul ei — practic, e acoperită de rugină.

Luna ne arată mereu aceeași față; „partea nevăzută” a ei am putut-o vedea abia cu ajutorul sondelor spațiale.

Pe Lună ai sări de vreo șase ori mai sus decât pe Pământ, fiindcă gravitația ei e de șase ori mai slabă.

Cele patru luni mari ale lui Jupiter au fost văzute pentru prima oară de Galileo, în 1610, cu un telescop făcut de el.

Ganymede, o lună a lui Jupiter, e cea mai mare lună din Sistemul Solar — mai mare chiar decât planeta Mercur.

Titan, o lună a lui Saturn, are lacuri și râuri adevărate — numai că nu de apă, ci de metan lichid.

Pe Lună, ziua e o arșiță de peste 100°C, iar noaptea un ger de sub -130°C — fiindcă n-are aer care să țină căldura.

Coada unei comete este mereu îndreptată dinspre Soare, împinsă de vântul și lumina lui — nu în urma cometei, cum ai crede.