Cer & stele

Un an pe Neptun ține cât 165 de ani pământeni: de la descoperirea ei, în 1846, abia a făcut o singură tură completă în jurul Soarelui.

Steaua Polară nu e cea mai strălucitoare de pe cer; cea mai strălucitoare stea a nopții e Sirius.

„Steaua Nordului” se schimbă în mii de ani: acum e Polaris, dar cu 4.000 de ani în urmă era Thuban, iar cândva va fi Vega.

Constelațiile sunt doar desene pe care le facem noi: stelele dintr-una pot fi, de fapt, la distanțe uriașe una de alta.

O eclipsă de Soare are loc atunci când Luna se așază exact între Soare și Pământ și îi acoperă lumina.

E o potrivire uimitoare: Soarele e de vreo 400 de ori mai mare decât Luna, dar și de 400 de ori mai departe — de aceea par la fel de mari pe cer.

Aurorele boreale se aprind când particulele trimise de Soare lovesc atmosfera Pământului, aproape de poli.

Prima ființă trimisă pe orbită în jurul Pământului a fost o cățelușă, Laika, în 1957.

Primul om ajuns în spațiu a fost Iuri Gagarin, în 1961; a înconjurat Pământul o dată, în 108 minute.

Neil Armstrong a fost primul om care a pășit pe Lună, pe 20 iulie 1969.

Sonda Voyager 1, plecată în 1977, e cel mai îndepărtat obiect făcut de mâna omului — a ieșit deja dincolo de Sistemul Solar.

Voyager duce cu ea un disc de aur cu sunete și imagini de pe Pământ — un fel de scrisoare pentru cine, cândva, ar găsi-o.

Cerul e albastru ziua fiindcă atmosfera împrăștie mai mult lumina albastră a Soarelui decât pe celelalte culori.

În fiecare secundă, Soarele preface aproape 4 milioane de tone din materia lui în lumină și căldură.

Cea mai fierbinte planetă nu e Mercur, ci Venus: o pătură groasă de nori îi ține căldura ca într-un cuptor.

Pluto a fost socotit planetă până în 2006, când a fost trecut în rândul „planetelor pitice”.

Stelele se nasc în nori uriași de gaz și praf, numiți nebuloase — un fel de leagăne ale luminii.

„An-lumină” sună a timp, dar e o distanță: cât parcurge lumina într-un an, aproape 9.500 de miliarde de kilometri.

Marte e „planeta roșie” din pricina fierului ruginit din solul ei — practic, e acoperită de rugină.

Luna ne arată mereu aceeași față; „partea nevăzută” a ei am putut-o vedea abia cu ajutorul sondelor spațiale.

Pe Lună ai sări de vreo șase ori mai sus decât pe Pământ, fiindcă gravitația ei e de șase ori mai slabă.

Cele patru luni mari ale lui Jupiter au fost văzute pentru prima oară de Galileo, în 1610, cu un telescop făcut de el.

Ganymede, o lună a lui Jupiter, e cea mai mare lună din Sistemul Solar — mai mare chiar decât planeta Mercur.

Titan, o lună a lui Saturn, are lacuri și râuri adevărate — numai că nu de apă, ci de metan lichid.

Pe Lună, ziua e o arșiță de peste 100°C, iar noaptea un ger de sub -130°C — fiindcă n-are aer care să țină căldura.

Coada unei comete este mereu îndreptată dinspre Soare, împinsă de vântul și lumina lui — nu în urma cometei, cum ai crede.

Cel mai apropiat sistem de stele de noi, Alpha Centauri, nu are o stea, ci trei.

Soarele e de fapt alb; ni se pare gălbui doar pentru că lumina lui trece prin atmosfera noastră.

O stea foarte mare își încheie viața printr-o explozie uriașă, o supernovă, care o vreme strălucește mai tare decât o galaxie întreagă.

Fierul din sângele tău și calciul din oasele tale s-au făcut demult, în inima unor stele care au explodat.