Cer & stele

Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului, iar cei care i-au îndrumat pe mulți spre dreptate vor fi ca stelele, în vecii vecilor.

Am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui.

Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii și alta strălucirea stelelor, căci stea de stea se deosebește în strălucire.

Se spune că fiecare om are o stea a lui pe cer.

Sara pe deal buciumul sună cu jale, / Turmele-l urc, stele le scapără-n cale, / Apele plâng, clar izvorând în fântâne; / Sub un salcâm, dragă, m-aștepți tu pe mine.

Peste vârfuri trece lună, / Codru-și bate frunza lin, / Dintre ramuri de arin / Melancolic cornul sună.

În ce mă privește, nu știu nimic cu adevărată siguranță, dar priveliștea stelelor mă face mereu să visez.

Prinde-ți carul de o stea.

Privește la cer și numără stelele, de poți să le numeri. Atât de mulți vor fi urmașii tăi.

Ridicați ochii voștri spre înălțime și vedeți: Cine a făcut acestea? Cel ce scoate oștirea lor cu număr și pe toate pe nume le cheamă.

Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit și cu duhul gurii Lui toată puterea lor.

Stelele au strălucit la straja lor și s-au veselit; le-a chemat și au răspuns: „Iată-ne!” și au strălucit cu bucurie pentru Cel ce le-a făcut.

Stelele nu se tem că vor fi luate drept licurici.

Chiar și cea mai lungă noapte se sfârșește cu un răsărit de soare.

Noaptea e un sfetnic bun.

Două lucruri îmi umplu sufletul de o admirație și o venerație mereu nouă și tot mai mare, cu cât mă gândesc mai des și mai stăruitor la ele: cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine.

Soarele, cu toate acele planete care se rotesc în jurul lui și depind de el, poate încă să coacă un ciorchine de struguri, ca și cum nu ar avea nimic altceva de făcut în univers.

Suntem făcuți din materia stelelor.

Undeva, ceva incredibil așteaptă să fie cunoscut.

Cosmosul este tot ceea ce este, tot ceea ce a fost și tot ceea ce va fi vreodată.

Pentru inima mea, a privi stelele nu m-a făcut niciodată să visez altfel decât atunci când privesc pe hartă punctele negre care însemnă orașele și satele.

Când am o nevoie teribilă de religie, ies noaptea afară și pictez stelele.

Cerul înstelat pe care Kant îl prețuia nu mai puțin decât legea morală.

Toți suntem în noroi, dar unii dintre noi privim spre stele.

Nu ne uităm niciodată de două ori la același curcubeu.

Când te-a atins o rază de lumină, nu vei mai fi la fel de întunecat.

Dacă stelele ar apărea doar o singură noapte la o mie de ani, cum ar mai crede și adora oamenii, și cum ar păstra, timp de multe generații, amintirea cetății lui Dumnezeu ce le-a fost arătată!

Tăcerea eternă a acestor spații infinite mă înspăimântă.

Omul nu este decât o trestie, cea mai slabă din natură, dar este o trestie gânditoare.

Prin spațiu universul mă cuprinde și mă înghite ca pe un punct; prin gând eu îl cuprind.