Călătorii

La Nazaret, în Bazilica Bunei Vestiri, se cinstește locul unde îngerul i-a adus Fecioarei vestea cea bună. Prin ulițele orașului galileean încă plutește liniștea anilor tăcuți în care a copilărit Mântuitorul.

Pe malul Iordanului, la locul Botezului, pelerinii coboară în apa în care Ioan L-a botezat pe Hristos. Râul curge molcom printre sălcii, iar cei veniți de departe își cufundă mâinile, reînnoind în inimă făgăduința botezului lor.

Munții Zhangjiajie își înalță coloanele de piatră învăluite în ceață, ca niște turnuri suspendate între cer și pădure. Rătăcind printre ei, ai senzația că pășești într-un tablou vechi chinezesc.

La Pamukkale, izvoarele calde au închegat de-a lungul veacurilor terase albe de calcar, pline cu apă turcoaz. „Castelul de bumbac” pare o scară de nea coborâtă din munte spre vale.

Deasupra Cappadociei, la răsărit, zeci de baloane colorate se ridică lin peste valea cu hornuri de piatră. Sub ele se întind bisericile săpate în stâncă de pustnicii de odinioară.

Everestul, cel mai înalt vârf al lumii, își ridică creștetul de zăpadă și gheață peste crestele Himalaiei. Îl privești de departe și simți deodată cât de mic și cât de binecuvântat ești.

Muntele Fuji, cu conul său desăvârșit acoperit de nea, veghează senin deasupra Japoniei. Oglindit în lacurile de la poale, pare o rugăciune de piatră ridicată către cer.

Terasele de orez din Banaue urcă în trepte verzi pe coastele munților, săpate de mâna omului acum mii de ani. Oglindite în apă, par o scară nesfârșită ce urcă spre nori.

În pădurea de bambus din Arashiyama, tulpinile înalte se leagănă lin și lasă lumina să cadă în fâșii verzui. Când vântul le mângâie, foșnetul lor pare o șoaptă venită de departe.

La Petra, orașul cioplit direct în stânca trandafirie, treci printr-un defileu îngust și tăcut până când, deodată, se deschide fațada Tezaurului. Simți cum vechimea respiră din piatră, iar liniștea deșertului iordanian îți așază gândurile în ordine.

La Angkor Wat, în zori, soarele urcă încet peste turnurile de piatră oglindite în apă, iar jungla cambodgiană pare că își ține răsuflarea. Este cel mai mare așezământ religios din lume și, pășind pe lespezile lui, simți greutatea blândă a rugăciunilor de veacuri.

La Persepolis, capitala de gală a vechilor perși, scările de piatră poartă încă procesiunile dăltuite ale popoarelor venite cu daruri. Printre coloanele frânte și lei înaripați, simți splendoarea unui imperiu apus și liniștea platoului iranian.

Efesul își desfășoară străzile de marmură sub soarele Anatoliei, cu fațada bibliotecii lui Celsus înălțându-se ca o dantelă de piatră. Pășind pe unde umblau odinioară negustori și filozofi, orașul acesta grecesc și roman te învăluie într-o pace veche.

Marele Zid Chinezesc se unduiește peste creste și văi cât vezi cu ochii, ca un balaur de piatră adormit pe spinarea munților. Urcând treptele lui abrupte, înțelegi ce poate ridica răbdarea a nenumărate mâini de-a lungul veacurilor.

Palmyra se întindea ca o perlă a deșertului sirian, cu coloanele ei drepte străjuind vechiul drum al caravanelor. Chiar și rănită de vremuri, cetatea aceasta a Zenobiei păstrează o noblețe tăcută, ca o rugăciune scrisă în piatră aurie.

Mohenjo-daro, în valea Indusului, a fost un oraș limpede și bine rânduit acum aproape cinci milenii, cu străzi drepte și fântâni. Umblând printre zidurile lui de cărămidă arsă, te minunezi de o civilizație care știa deja taina ordinii și a curățeniei.

La Bagan, în câmpia Myanmarului, mii de temple și pagode de cărămidă răsar din ceață în zorii aurii ca o pădure de rugăciuni. Privind de sus cum se aprinde câmpia sub soare, inima ți se umple de o liniște caldă, aproape sfântă.

Marile temple de la Baalbek, în valea libaneză a Bekaa, uimesc prin coloanele uriașe ale templului lui Jupiter și prin pietrele cioplite cât o casă. Stând la umbra lor, te întrebi cu bucurie cum au ridicat oamenii de demult asemenea minune.

Cetatea Alba a Petrei nabateene are și un frate mai puțin știut la Hegra, în deșertul Arabiei Saudite, cu morminte dăltuite falnic în stâncile roșcate. Singurătatea nisipurilor și tăcerea criptelor te așază, fără să vrei, într-o rugăciune.

Drumul Mătăsii, vechea rețea de caravane dintre Orient și Apus, lega deșerturi, oaze și cetăți în care se întâlneau limbi și credințe felurite. A purtat nu doar mătase și mirodenii, ci și povești, care ne farmecă și astăzi.

Transsiberianul străbate Rusia de la Moscova până la Vladivostok, aproape zece mii de kilometri de taiga, stepe și fluvii nesfârșite. Zilele curg lin pe fereastra vagonului, în ritmul roților pe șine.

Drumul spre Everest Base Camp urcă prin văile nepaleze din Himalaya, pe lângă mănăstiri budiste și sate șerpaș împodobite cu steaguri de rugăciune. Cu fiecare pas spre acoperișul lumii, aerul se subțiază și sufletul se limpezește.