Călătorii

Sarmizegetusa Regia, în munții Orăștiei, păstrează în piatră inima Daciei de altădată. Discul soarelui și aliniamentele sanctuarelor, așezate în poiana bătută de vânt, te fac să simți fiorul unei lumi vechi care privea cerul cu evlavie.

Salina Turda coboară sub pământ într-o lume de basm, unde galeriile vechi de sare adăpostesc astăzi o roată panoramică și un lac subteran pe care poți vâsli. Aerul sărat și liniștea adâncă îți dau senzația că ai pășit într-o catedrală tainică a măruntaielor pământului.

Peștera Scărișoara, în Munții Apuseni, adăpostește unul dintre cei mai mari ghețari subterani din Europa. Cobori în frigul tainic al peșterii, iar blocul de gheață vechi de mii de ani strălucește tăcut, ca o inimă înghețată a muntelui.

Cazanele Dunării sunt locul unde fluviul se strânge între munți, tăindu-și drum prin stânci înalte ce cad drept în apă. De pe barcă privești chipul dacic al lui Decebal cioplit în piatră, iar măreția tăcută a defileului te face să vorbești în șoaptă.

Mocănița de pe Valea Vaserului, în Maramureș, pufăie agale prin munți, trasă de o locomotivă cu aburi de altădată. Fumul se ridică printre brazi, roțile bat ritmic pe șine, iar călătoria devine o întoarcere blândă spre vremurile fără grabă.

Castelul Peleș, la Sinaia, se ridică între brazi ca o poveste germană așezată în Carpați. Turnurile lui ascuțite, lemnul sculptat și sălile pline de vitralii și armuri poartă eleganța unei curți regale care încă respiră între ziduri.

Castelul Bran se înalță pe o stâncă, cu turnuri și metereze ce veghează trecătoarea dintre Transilvania și Muntenia. Legenda l-a legat de Dracula, dar dincolo de poveste rămâne o cetate adevărată, cu coridoare înguste și priveliști ce se deschid spre munți.

Castelul Corvinilor, la Hunedoara, e cel mai impunător castel gotic din România, cu turnuri, punte suspendată și săli cavalerești. Privit de departe, cu turlele lui ascuțite oglindite în râu, pare desprins dintr-o legendă cu cavaleri și tainice curți medievale.

La Rânca și pe Transalpina, cel mai înalt drum din țară, urci printre pajiști alpine spre creste unde cerul pare la o palmă. Vântul aduce mireasmă de iarbă și de brad, iar priveliștea nesfârșită a munților Parâng te face să te simți mic și liber deopotrivă.

Podgoriile Cotnariului, în dealurile Moldovei, păstrează o tradiție a vinului veche de sute de ani. Toamna, când via se aurește și strugurii se coc, aerul are dulceața mustului, iar pivnițele răcoroase îți vorbesc despre răbdarea și rostul bunei rânduieli.

Mănăstirea Putna, ctitorie a lui Ștefan cel Mare, se odihnește într-o poiană ocrotită de dealuri împădurite. La mormântul voievodului, sub candela care arde neîncetat, simți greutatea liniștită a istoriei și a credinței care au ținut acest neam laolaltă.

Muzeul Satului din București adună sub cerul liber case țărănești din toate colțurile țării, mutate bârnă cu bârnă. Umbli printre porți sculptate, mori de apă și biserici de lemn, ca printr-o Românie de altădată așezată cu grijă lângă lacul Herăstrău.

La Rimetea, sub stânca Piatra Secuiului, satul își păstrează casele văruite în alb, cu ferestre verzi, așezate cu grijă la poalele muntelui. Dimineața, când soarele răsare exact deasupra stâncii, lumina se revarsă peste sat ca o binecuvântare zilnică.

Cheile Turzii se deschid ca o crăpătură adâncă în munte, cu pereți de calcar înalți deasupra pârâului ce șerpuiește pe fund. Poteca trece pe punți și scări metalice, printre grote și stânci, într-o plimbare care e deopotrivă drumeție și mică aventură.

Densușul adăpostește una dintre cele mai vechi biserici de piatră din țară, ridicată cu lespezi luate din ruinele Sarmizegetusei romane. Ziduri stângace și trainice, cu fresce șterse de vreme, îți dau senzația că atingi cu mâna însăși vechimea acestui pământ.

Lacul Sfânta Ana, singurul lac vulcanic din România, stă cuibărit în craterul unui munte stins, înconjurat de păduri de fag. Apa lui limpede, hrănită doar din ploi, oglindește cerul și copacii într-o liniște atât de deplină încât pare un loc de rugăciune.

În Bucovina, mănăstirile Voroneț, Sucevița și Moldovița își poartă pereții zugrăviți pe dinafară, ca niște ceasloave deschise sub cerul liber. Albastrul de Voroneț și scenele sfinte au vorbit veacuri de-a rândul, cu blândețe, sufletului simplu al oamenilor.

În România, la mănăstirea Nicula din Ardeal, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului adună la Sfânta Marie mii de pelerini. Ei vin pe jos, cu prapori și cântări, într-un pelerinaj de credință ce ține de veacuri.

La Iași, în racla din Catedrala Mitropolitană, odihnesc moaștele Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei. În fiecare toamnă, șiruri nesfârșite de pelerini așteaptă zile și nopți ca să se închine sfintei și să-i ceară alinare.

Transalpina, cel mai înalt drum din România, se strecoară peste crestele Parângului până dincolo de două mii de metri, prin pășuni întinse și tăceri de piatră. Sus, la Urdele, simți că ai ajuns la marginea cerului.

Drumul Cheilor Bicazului din România se strecoară printre pereți uriași de calcar ce par să se atingă deasupra ta, până la limpezimea Lacului Roșu. E o trecere spectaculoasă, în care muntele te învăluie de o parte și de alta.

Drumul Transfăgărășan spre Cascada Bâlea și mai departe spre Valea Oltului adună, pe câțiva zeci de kilometri, tot ce are muntele mai frumos, de la creste golașe la păduri adânci. E o călătorie pe care sufletul o poartă apoi cu el mereu.