Călătorii

Fosta capitală imperială a Japoniei, Kyoto adăpostește peste o mie de temple și sanctuare shintoiste, înconjurate de grădini de piatră și bambus. Plimbarea prin districtul Gion la apusul soarelui, când lanternele de hârtie luminează pavajul de piatră, oferă o pace rar întâlnită în lumea modernă.

Nara, primul oraș-capitală stabil al Japoniei, este renumit pentru căprioarele sacre care umblă libere printre vizitatori în parcul său imens. Templul Tōdai-ji, cu cel mai mare Buddha de bronz din lume, și cărările umbrite de cedri seculari conferă orașului o aură de sacralitate liniștitoare.

Kanazawa, supranumit micul Kyoto al Japoniei, a scăpat de bombardamentele celui de-al Doilea Război Mondial și a păstrat intacte cartierele tradiționale de gheișe și samurai. Grădina Kenroku-en, una dintre cele mai frumoase din lume, dezvăluie în fiecare anotimp o altă față a perfecțiunii japoneze.

Hamamatsu, orașul muzicii și al zmeelor tradiționale, se întinde între Lacul Hamana și coasta Pacificului, oferind peisaje acvatice de mare frumusețe. Grădinile de ceai și grădina Hamanako înflorind cu wisterie purpurie primăvara creează tablouri de o tandrețe poetică ce invită la contemplare.

Uji, micuța localitate dintre Kyoto și Nara, este capitala mondială a ceaiului matcha și găzduiește templul Byodoin, a cărui reflexie în lacul său a devenit simbol al păcii clasice japoneze. Plimbând-te pe malul râului Uji printre plantații de ceai și lanterne de piatră, simți cum timpul se domolește și sufletul se limpezește.

Kamakura este un orășel de coastă instalat la poalele unor dealuri împădurite, renumit pentru marele Buddha Daibutsu care meditează liniștit în aer liber de peste cinci secole. Potecile de pelerinaj care leagă templele zen prin păduri de bambus și camelie înflorită fac din Kamakura o destinație de suflet în orice anotimp.

Nikko este un oraș de munte sacru la nord de Tokyo, dominat de complexul mausoleu Tosho-gu, o bijuterie de arhitectură ornamentală japoneză înconjurată de cedri uriași vechi de secole. Cascadele, lacul Chuzenji și potecile prin păduri de arțar ars de toamnă completează un tablou de o frumusețe aproape ireală.

Vulcanul adormit și cel mai înalt vârf din Japonia (3.776 m), înconjurat de cinci lacuri, a inspirat poeți și pictori timp de secole. Silueta sa aproape perfectă, acoperită cu zăpadă, emană o liniște sacră ce atrage pelerinii deopotrivă. Amurgul văzut de pe pante, cu nori plutind la picioare, este o experiență ce recheamă sufletul la tăcere.

La Kyoto, vechea capitală a Japoniei, timpul pare să curgă mai domol printre străduțe de lemn și temple ascunse în verdeață. Peste o mie de sanctuare veghează orașul, iar toamna, când arțarii se aprind roșu, până și tăcerea capătă culoare.

Muntele Fuji se ridică singuratic deasupra Japoniei, cu creștetul înzăpezit oglindindu-se în lacurile din jur. Pelerinii îl urcă de veacuri în zori, ca să întâmpine răsăritul de pe vârful lui sfânt, iar priveliștea lui liniștită a inspirat nenumărați pictori și poeți.

Grădinile zen de la templul Ryoan-ji din Kyoto sunt doar pietre și pietriș greblat cu grijă, dar tocmai în această sărăcie a formelor se ascunde o pace adâncă. Stând pe verandă, privind cele cincisprezece pietre pe care nu le poți cuprinde niciodată toate dintr-o singură privire, sufletul se așază de la sine.

Templul de Aur, Kinkaku-ji, își scaldă pereții acoperiți cu foiță de aur în apele unui iaz liniștit din Kyoto. La ceas de seară, când lumina cade oblic, întregul pavilion pare o flacără caldă plutind peste oglinda apei.

La Nara, prima capitală statornică a Japoniei, cerbii se plimbă blânzi printre temple și parcuri, socotiți din vechime soli ai zeilor. În marele templu Todai-ji odihnește un Buddha uriaș de bronz, iar sub acoperișul lui de lemn, cel mai mare din lume, omul se simte deodată foarte mic și foarte împăcat.

Muntele Fuji, cu conul său desăvârșit acoperit de nea, veghează senin deasupra Japoniei. Oglindit în lacurile de la poale, pare o rugăciune de piatră ridicată către cer.

În pădurea de bambus din Arashiyama, tulpinile înalte se leagănă lin și lasă lumina să cadă în fâșii verzui. Când vântul le mângâie, foșnetul lor pare o șoaptă venită de departe.