La poporul yanomami din jungla tropicală a Venezuelei și Braziliei, morții sunt incinerați, iar cenușa amestecată cu banană fiartă este consumată ritual de rude în cadrul unei ceremonii funerare numite reahu. Această practică, numită endocanibalilsm funerar, are semnificația de a păstra sufletul celui decedat în interiorul comunității și de a preveni rătăcirea lui în lumea spiritelor. Ritualul exprimă dragostea profundă față de cel decedat și a fost documentat etnografic de antropologul Napoleon Chagnon.

La poporul Yoruba din Nigeria, mirele și ai lui trebuie să se „închine” în fața familiei miresei, întinzându-se cu fața la pământ spre a cere binecuvântarea. Se gustă apoi nuca de kola, semn al urării de viață lungă, iar mireasa își caută alesul printre oaspeți, așezându-i în față vasul cu miere, ca semn al iubirii.

Înainte sau după botezul creștin, în unele zone rurale există obiceiul scăldii rituale a nou-născutului de către moașă, în apă în care se adaugă plante cu virtuți apotropaice (busuioc, mentă, romaniță) și uneori o monedă de aur sau argint pusă în fundul covăței. Apa scăldii nu se aruncă la întâmplare, ci în locuri curate (la rădăcina unui pom fructifer), pentru ca pruncul să crească zdravăn și roditor. Ritualul amestecă elemente precreștine de purificare cu credințe populare despre sănătatea și norocul copilului.