Lacrosse, inventat de popoarele indigene nord-americane, era inițial un joc sacru jucat ca ofrandă către Creator sau ca mijloc de rezolvare a conflictelor între comunități, cunoscut în mohawk drept tewaarathon («fratele mai mic al războiului»). Jocurile durau zile întregi, câmpurile aveau kilometri în lungime și sute de jucători participau simultan. În tradiția haudenosaunee (irocheză), lacrosse este încă practicat în contexte ceremoniale, nu doar sportive, păstrându-și legătura cu spiritualitatea.

Sumanul și țesăturile groase de lână, bătute la piuă până se îndeseau, făceau haina caldă de iarnă a plugarului și a ciobanului. Dimia se lucra acasă, la război, iar la piua de pe vale se ducea să se scămoșeze și să țină la ger.

În ziua Sfinților Constantin și Elena (3 iunie pe stil vechi / 21 mai pe stil nou), nestinarii din câteva sate din Strandzha dansează desculți pe jar încins, ținând în mâini icoane ale sfinților. Participanții intră într-o stare de transă și nu se ard, fenomenul atrăgând atenția cercetătorilor și a lumii întregi. Ritualul, cu origine posibil traco-greacă, este considerat o manifestare unică a fuziunii dintre practica precreștină și credința ortodoxă.