Celebrată pe 1–2 noiembrie, această sărbătoare mexicană combină tradițiile aztece cu cele catolice și onorează spiritele celor decedați, care se crede că se întorc temporar în lumea celor vii. Familiile construiesc altare numite ofrendas, împodobite cu fotografii ale defuncților, flori de cempasúchil (gălbenele), mâncare, lumânări și obiecte dragi acestora. Tradiția reflectă o viziune a morții ca parte naturală a ciclului vieții, nu ca ceva de temut.

Porțile maramureșene, cioplite din stejar masiv, se ridicau înalte la intrarea în ogradă, cu funia răsucită, rozeta soarelui și pomul vieții săpate în lemn. O poartă frumoasă vorbea despre neamul și starea gospodarului, fiind făurită să țină generații.

În ajunul Epifaniei, comunități din centrul Portugaliei organizează procesiuni tradiționale cu călăreți și persoane îmbrăcate în cei Trei Regi, însoțite de colinde și rugăciuni din ușă în ușă ale caselor sătești. Tradiția, păstrată în special în zonele rurale din Beira Litoral, reflectă sincretismul dintre datinile precreștine ale solstițiului de iarnă și sărbătoarea creștină a Epifaniei. Participanții primesc mâncare și vin de la gospodari în schimbul colindelor și binecuvântărilor aduse casei.