Un tânăr s-a plâns unui bătrân că rugăciunea îi e seacă și inima rece. Bătrânul i-a arătat un tăciune stins, scos din vatră: singur, se făcuse repede cenușă. Apoi l-a pus înapoi între jarul celorlalți, și tăciunele s-a aprins din nou. „Așa e și inima ta: departe de căldura celor buni, se răcește; aproape de ei, prinde iarăși foc.” Sufletul se încălzește de la sufletul aproapelui.