Rugăciune
Rugăciunea a treia, a Sfântului Simeon Metafrastul (din Rânduiala Sfintei Împărtășiri) Doamne, Cel ce singur ești curat și fără stricăciune, Care, pentru nespusa milostivire a iubirii de oameni ai luat toată firea noastră din curatele și fecioreștile sângiuiri ale celei ce Te-a născut pe Tine mai presus de fire, cu venirea Dumnezeiescului Duh și cu bunăvoirea Tatălui celui de-a pururea veșnic, Hristoase Iisuse, înțelepciunea lui Dumnezeu, pacea și puterea; Cel ce ai primit cu trupul Tău patimile cele de viață făcătoare și mântuitoare: crucea, piroanele, sulița, moartea, omoară-mi patimile cele trupești, care îmi strică sufletul. Cel ce cu îngroparea Ta ai prădat împărăția iadului, îngroapă-mi sfaturile mele cele viclene prin gânduri bune și risipește duhurile cele viclene. Cel ce cu învierea Ta cea de a treia zi și de viață purtătoare ai ridicat pe strămoșul cel căzut, ridică-mă și pe mine, cel ce am alunecat în păcat, punându-mi înainte chipuri de pocăință. Cel ce cu preaslăvită înălțarea Ta la cer ai îndumnezeit trupul pe care L-ai luat și L-ai cinstit cu șederea de-a dreapta Tatălui, învrednicește-mă prin împărtășirea Sfintelor Tale Taine să dobândesc partea cea de-a dreapta a celor mântuiți. Cel ce prin pogorârea Mângâietorului Duh ai făcut vase cinstite pe Sfinții Tăi Ucenici, arată-mă și pe mine a fi locaș al venirii Lui. Cel ce vei veni iarăși să judeci toată lumea întru dreptate, binevoiește să Te întâmpin și eu pe nori, pe Tine, Judecătorul și Făcătorul meu, împreună cu toți sfinții Tăi, ca neîncetat să Te slăvesc și să Te laud pe Tine, împreună cu Părintele Tău cel fără de început și cu Preasfântul și Bunul și de viață făcătorul Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sfântul Simeon Metafrastul
Din același raft

Alte picături din Rugăciuni

Rugăciune · Rugăciuni
Slavă Ție, Împărate, Dumnezeule Atotputernice, Care cu purtarea Ta de grijă cea dumnezeiască și de oameni iubitoare m-ai învrednicit pe mine, păcătosul și nevrednicul, a mă scula din somn și a dobândi intrare în casa Ta. Primește, Doamne, și glasul rugăciunii mele, ca și al sfintelor și înțelegătoarelor Tale puteri, și binevoiește ca din inimă curată și cu duh de umilință să Ți se aducă Ție laudă din necuratele mele buze; ca și eu să mă fac părtaș fecioarelor celor înțelepte, cu luminată făclia sufletului meu, și să Te slăvesc pe Tine, Dumnezeu-Cuvântul Cel slăvit în Tatăl și în Duhul Sfânt. Amin.
Citește tot →
Ceaslov
Rugăciune · Rugăciuni
Domnul a împărățit, întru podoabă S-a îmbrăcat; îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere și S-a încins. Pentru că a întărit lumea, care nu se va clătina.
Proorocul David
Rugăciune · Rugăciuni
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, luminează ochii minții mele cu lumina cunoștinței celei dumnezeiești și-mi trimite harul Preasfântului Tău Duh, spre înțelegerea și învățarea celor ce-mi vor sta înainte, ca prin ele să sporesc întru slava Ta și să fac voia Ta. Amin.
Citește tot →
Carte de rugăciuni / Ceaslov