Pomeneşte, Doamne, pe cei ce întru nădejdea învierii şi a vieţii celei ce va să fie au adormit, părinţi şi fraţi ai noştri şi pe toţi cei care întru dreapta credinţă s-au săvârşit, şi iartă-le lor toate greşelile pe care cu cuvântul sau cu fapta sau cu gândul le-au săvârşit, şi-i aşază pe ei, Doamne, în locuri luminoase, în locuri de verdeaţă, în locuri de odihnă, de unde au fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea, şi unde cercetarea Feţei Tale veseleşte pe toţi sfinţii Tăi cei din veac. Dăruieşte-le lor şi nouă Împărăţia Ta şi împărtăşirea bunătăţilor Tale celor negrăite şi veşnice şi desfătarea vieţii Tale celei nesfârşite şi fericite. Că Tu eşti învierea şi odihna adormiţilor robilor Tăi (numele), Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi Bunului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Cu sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletele adormiţilor robilor Tăi, unde nu există durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit!