În preajma multor mănăstiri și locuri sfinte se află izvoare la care poporul vine cu evlavie, socotindu-le binecuvântate și tămăduitoare. Biserica cinstește apa sfințită prin slujba Aghesmei, iar sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, prăznuită în Săptămâna Luminată, aduce aminte de puterea harului lui Dumnezeu care se pogoară peste ape spre folosul și vindecarea celor credincioși.
Citește tot →Știai că, înainte de a se apropia de Sfânta Împărtășanie, credinciosul rostește rugăciunea „Cinei Tale celei de taină…”, în care făgăduiește că nu va da sărutare vrăjmașului precum Iuda? Prin ea, cel ce se împărtășește Îl roagă pe Domnul să-l primească asemenea tâlharului celui bun, care a intrat cel dintâi în rai.
Citește tot →Cinei Tale celei de taină astăzi, Fiul lui Dumnezeu, părtaș mă primește, că nu voi spune vrăjmașilor Tăi taina Ta, nici sărutare Îți voi da ca Iuda, ci ca tâlharul mărturisindu-mă strig Ție: Pomenește-mă, Doamne, întru Împărăția Ta.
Citește tot →Sfânta Liturghie