Rugăciune
Arătatu-te-ai, Înţeleptule Haralambie, ca un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos şi ca un sfeşnic pururea luminos al Lumii, strălucit-ai în lume prin mucenicie, fericite şi ai risipit întunecimea idolilor. Drept aceea roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, ca să ne mântuiască pe noi.
— Sfântul Sfinţit Mucenic Haralambie
Din același raft

Alte picături din Credință

Poveste cu tâlc · Credință
Un frate a mers la avva Pimen și i-a zis: „Am făcut un păcat mare și voiesc să mă pocăiesc trei ani.” I-a zis bătrânul: „Mult este.” Zis-a fratele: „Dar un an?” Și iarăși a zis bătrânul: „Mult este.” Cei ce erau de față ziceau: „Până la patruzeci de zile?” Și iarăși a zis: „Mult este.” Apoi a adăugat: „Eu zic că, de se va pocăi omul din toată inima și nu va mai adăuga să facă păcatul, și în trei zile îl primește Dumnezeu.” Învățătura: măsura pocăinței nu stă în lungimea vremii, ci în întoarcerea întreagă a inimii.
Citește tot →
din Pateric
Un citat · Credință
Ne-ai făcut pentru Tine, Doamne, și neliniștit este sufletul nostru până ce nu se odihnește întru Tine.
Sf. Augustin
Rugăciune · Credință
Învierea cea de obște mai înainte de patima Ta încredințând-o, pe Lazăr din morți l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta și noi, ca pruncii, semnele biruinței purtând, Ție, Biruitorului morții, strigăm: Osana Celui dintru înălțime! Bine ești cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului.
Citește tot →
Cântare liturgică (troparul/condacul praznicului)